New Profesional Consult 930 x 122

domeniu financiar

Un nou job pe piață la mare căutare

Un angajat pe poziţia de reporting specialist câştigă un salariu cuprins între 700 şi 1.000 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs. Un astfel de angajat este un profesionist care este responsabil cu examinarea tendinţelor actuale şi a condiţiilor de marketing pentru o organizaţie, adună informaţii despre potenţialii clienţi ai companiei, despre competitori şi despre condiţiile economice. Jobul a ajuns să fie în prezent la mare căutare.

Citiți și: Peste 3.000 de joburi noi scoase pe piața muncii

Tot mai multe joburi în domeniul financiar

Joburile din domeniul financiar atrag lunar peste 80.000 de aplicări pe BestJobs, situându-se în top trei al preferinţelor candidaţilor. Şi oferta de joburi răspunde fidel, iar unul dintre ele este cel de reporting specialist. Pentru acest rol sunt necesare studii superioare, preferabil în domeniul economic, bune cunoştinţe privind Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), contabilitate financiară şi managerială, raportare şi analiză financiară, piaţă de capital, pieţe financiar-bancare, cunoaşterea sistemului SAP sau a unora similare, inclusiv interacţiunea cu un astfel de sistem. Oferta de joburi este mare în centrele urbane, iar salariul poate ajunge până la 700 – 1.000 de euro“, spune Ana Vişian, marketing manager, BestJobs.

Pe o tastatura este pusa o tasta pe care scrie JOB

Citiți și: ATENȚIE! 20.000 de locuri noi de muncă

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: posibilitatea de a lucra remote, tichete de masă, abonament clinică privată de sănătate, zile libere suplimentare şi prime de sărbători.

În prezent, 884 de posturi vacante pentru poziţia de reporting specialist sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Pentru această poziţie, cele mai multe anunţuri sunt în Bucureşti, Timişoara şi Arad.

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90