263×587 grota rece

Veste proastă pentru angajați! Șase zile libere din acest an se anulează

Românii ar putea beneficia de zile libere legale, chiar dacă acestea pică în weekend, însă Consiliul Economic și Social se opune, scrie Romania Tv.

Conform Codului Muncii, cele șase zile libere legale care pică în weekend în acest an ar urma să fie acordate în timpul săptămânii de lucru, dacă o inițiativă aflată în dezbaterea Senatului ajunge să fie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Această propunere se află în dezbaterea Senatului, de acum o lună, când a fost înregistrată în procedură simplă, unde este în curs de primire a avizelor legale necesare.

Până în acest moment, doar Consiliul Economic și Social a dat avizul, unul nefavorabil, iar Consiliul Legislativ are termen până inclusiv joi pentru a se pronunța cu privire la această propunere.

CES subliniază în documentul elaborat în urma dezbaterilor că, prin măsurile propuse, inițiativa legislativă aduce un cost suplimentar semnificativ pentru angajatori, care ar trebui să aibă suficient timp de pregătire.

Măsura va fi dificil de aplicat în companiile în care se lucrează mixt și există o serie de consecințe legate de sporuri și alte beneficii pentru care ar fi necesară o analiză mai aprofundată.

„Măsura propusă este mai degrabă populistă, de natură a atrage după sine o creștere a costurilor suportate de agenții economici”, se arată în document.

Sursă: Romania Tv

Foto descriptiv: TheStudent.ro

IMM 930×122
555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3
263×587.jpg La COCOS