ePitești a atras atenția de mai multe ori asupra problemelor autorizației de construire eliberată de Primăria Pitești pentru blocul din Găvana – strada Mircea Eliade – al familiei Căunei, probleme invocate în acțiunea deschisă în instanță de Instituția Prefectului – Județul Argeș ca urmare a unor aspecte de legalitate. Este vorba de o acțiune prin care Prefectura cere anularea actului și care a atras suspendarea de dept a lucrărilor până la soluționarea pe fond a dosarului de către Tribunalul Argeș.
Cauza (anulare autorizației de construire nr. 657/23.08.2018 emisă de Primăria Municipiului Piteşti), aflată pe rolul instanței amintinte a fost amânată pentru data de 10 septembrie 2020.
Până atunci ar trebui să funcționeze suspendarea de drept a actului administrativ si a lucrării propriu-zise, ceea ce, în realitate, nu se întâmplă.
Iată câteva imagini puse la dispoziția redacției ePitești.ro de soții Carmen și Cristian Stan, vecini ai viitoarei construcții, intervenienți în dosar (VIDEO).
„ În perioada pandemiei au lucrat mai ceva ca înainte. Nici vorbă de suspendarea lucrărilor. Imaginile l-am filmat zilele trecute, insă s-a lucrat inclusiv astăzi. De altfel, se poate vedea clar că lucrarea e aproape finalizată”, a declarat, marți, pentru ePitești.ro, Carmen Stan.
Miza continuării lucrărilor în perioada teoretică a suspendării lor de drept este ca în momentul unei eventuale decizii de anulare a autorizației de construire să se constate inexistența obiectului solicicitării Instituției Prefectului (la constatarea finalizării lucrărilor, anularea autorizației de construire ar fi oricum inutilă).
Cei doi vecini ai construcției, Carmen și Cristian Stan, întervenienți în dosar (în favoarea Instituției Prefectului), cer instanței de contencios administrativ să verifice legalitatea actelor preparatorii (certificat de urbanism, aviz de securitate la incendiu, de sănătate a populației, PUD etc.) care au stat la baza emiterii de către Primăria Pitești a contestabilei autorizații.
Deocamdată familia Căunei nu poate vinde apartamentele
Pe de altă parte, deși au stat și încă mai stau de aceeași parte a baricadei, ca pârâți, în procesul deschis de Instituția Prefectului Argeș pentru anularea autorizației de construire (AC) a noului bloc din Găvana – strada Mircea Eliade, soții Căunei s-au îndreptat, printr-o cerere reconvențională, chiar împotriva Municipiului Pitești, a edilului-șef și Primăriei Pitești – emitenta actului contestat în procesul de fond ca urmare a unor probleme de legalitate semnalate de prefect.
Acțiunea de vânzare a apartamentelor e, momentan, blocată de imposibilitatea efectuării recepției lucrării.







![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
