Kaia 930 x 120

parcare spitalul judetean arges

Video: Parcare de pe domeniul public, rezervată medicilor de la Spitalul Judeţean Piteşti

Aparţinătorii, alături de pacienții care vin cu maşinile personale la Spitalul Judeţean Piteşti, sunt nemulţumiţi că o întreagă parcare de pe domeniul public a fost rezervată medicilor. Deşi există alte parcări cu plată în zonă, acestea sunt mai tot timpul pline.

Astfel, situaţia în care ai o urgenţă la spital şi nu ai unde să-ţi laşi maşina ca să aduci pacientul la investigaţii, este una foarte des întânită.

„Am oprit în faţa pancartei pe care scrie că parcarea e doar pentru medici. Nu am intrat şi am încercat să parchez pe locurile din fața spitalului, acelea cu plată. Care locuri, ghinion, erau ocupate total, așa încât am dat ocol de mai multe ori până am găsit un spaţiu liber. Întreb, oare dacă cineva are o urgență, iar viața cuiva e în pericol pentru că se întârzie din această cauză, cine răspunde?”, ne-a transmis un şofer.

Am aflat că „povestea” parcării cu pricina are un fir logic, iar în acest sens, Cristina Cazacu (foto), purtător de cuvânt în cadrul SJU Piteşti, ne-a furnizat o serie de precizări:

„În curtea interioară a spitalului, unde erau locurile de parcare pentru medici, au fost aduse containere şi unitatea mobilă de Terapie Intensivă. Acesta este şi motivul pentru care Primăria ne-a sprijinit cu alocarea acestui spaţiu.”

Date fiind condiţiile impuse de pandemie, nu s-a stabilit un termen de concesionare.

PARCAREA VA REVENI ȘOFERILOR

În această situaţie, am întrebat purtătorul de cuvânt dacă parcarea va rămâne pentru medici, ori aceştia se vor întoarce în locul destinat iniţial, cel din curtea spitalului.

Cristina Cazacu: „S-au mai restrâns din containere şi se încearcă revenirea la normalitate. Se va face etapizat, deja medicii au început să revină în parcarea pe care o foloseau iniţial, dar încă nu sunt suficiente locuri. De aceea încă sunt folosite şi locurile din faţa spitalului.”

Precizăm că, în momentul de faţă, deşi există acea pancartă care interzice teoretic accesul maşinilor care nu sunt ale medicilor SJU Piteşti, se poate parca în spaţiile respective. Paznicul ne-a transmis că dă dovadă de înţelegere în asemenea situaţii.

Chiar la momentul în care reporterii ePiteşti au filmat în zona cu pricina, erau mai multe  astfel de vehicule parcate în spaţiul respectiv.

 

 

Pentru un răspuns oficial din partea Primăriei Piteşti, în legătură cu acest subiect, am luat legătura cu Cristina Munteanu (foto), purtător de cuvânt şi consilier pe probleme de comunicare al primarului Cristian Gentea, însă până la această oră nu ne-a furnizat un răspuns.

 

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90