New Profesional Consult 930 x 122

accident

(VIDEO) UPDATE: ACCIDENT CU 3 TIR-URI

UPDATE (ORA 17:20): Traficul a fost deblocat, însă polițiștii rutieri sunt încă prezenți la fața locului.

Citiți și: Accident, acum pe Autostrada A1, lângă Pitești: Trei mașini distruse!

Accidentul s-a produs, precizează Poliția argeșeană, după ce unul dintre șoferi, un român în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea dinspre Pitești către Râmnicu Vâlcea, într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pătruns pe contrasens.

A acroșat un alt TIR, care venea din sens opus, acesta lovind, la rândul său, un alt autotren, care circula tot pe direcția Râmnicu Vâlcea-Pitești.

Citiți și: Argeș. Mașină de Poliție, accident lângă Gară!

Șoferul român a fost transportat pentru îngrijiri medicale la un spital din Râmnicu Vâlcea, în timp ce șoferii turci au fost duși la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.

A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

UPDATE (ORA 15:20): Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș informează că traficul este blocat în totalitate. Cei trei șoferi, dintre care doi cetățeni turci (de 38 și, respectiv, de 62 de ani), sunt răniți.

Două TIR-uri sunt încărcate (unul cu materiale textile, iar un altul cu ambalaje din plastic), iar al treilea este fără încărcătură.  

Un accident de circulație în care au fost implicate trei TIR-uri s-a produs în urmă cu doar câteva minute pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 143, pe raza satului Lințești al comunei argeșene Cotmeana.

Potrivit Poliției Argeș, din cauza accidentului, traficul rutier în zonă se desfășoară alternativ, pe o singură bandă de mers. Din primele informații, unul dintre șoferi ar fi rănit.

Precizăm că în zona în care a avut loc accidentul a plouat torențial, iar carosabilul este umed. Vom reveni cu amănunte. (Sursă foto și video: ISU Argeș) 

555×222 grota rece
New Profesional Consult 570×90