Kaia 930 x 120

inundatii

BRADU_INUNDATII_OCTOMBRIE_2013

BILANŢUL INUNDAŢIILOR DIN ARGEŞ. E JALE!

Prefectul Mihai Oprescu a prezentat astăzi un raport al pagubelor materiale înregistrate în județul Argeș după inundaţiile din ultimele zile. Oprescu a semnat în această dimineaţă şi un ordin pentru constituirea la nivel local a unor comisii care să evalueze pagubele şi din punct de vedere valoric.

Citiți și: Piteștiul, ,,sub ape”: Soluția inedită pentru problema majoră a inundațiilor: Unic în țară

Conform raportului, au fost afectate 26 de localităţi. În comuna Miceşti au fost avariate 10 locuinţe, iar în tot judeţul au fost afectate 41 de anexe gospodăreşti (dintre care 28 în comuna Lunca Corbului). 119 curţi şi grădini au fost inundate, la care se adaugă 690 de hectare de teren agricol. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, prefectul a spus că sunt afectaţi 2,650 de km de drumuri judeţene (în comunele Miceşti, Recea şi Stolnici) şi 14,4 km de drumuri comunale. Pe lista structurilor avariate intră şi patru poduri (câte unul în comunele Băbana și Recea şi două în Miceşti) și patru podețe (două în Micești și câte unul în Ștefan cel Mare și Leordeni).

„În următoarele zile vor fi din nou precipitaţii, deşi nu la fel de puternice. Monitorizăm toate cursurile de apă, dar şi zăpada din zona montană, care, dacă se topeşte brusc, poate provoca probleme. Deocamdată nu există acest risc, chiar dacă mâine va fi mai cald, vor fi 23 de grade Celsius. La altitudini mai mari temperaturile sunt scăzute. Am primit şi o informare meteo din care rezultă că de mâine, de la ora 24, se vor înregistra în judeţul nostru precipitaţii de 15-20 de litri pe mp, deci edilii şi cetăţenii trebuie să fie în continuare vigilenţi.”, a declarat prefectul Mihai Oprescu.

Citiți și: Ce se întâmplă in Centru, întrece orice imaginație! Vine potopul!

Amintim că în inundațiile din Argeș a murit un copil, în vârstă de 13 ani, din comuna Miroși. (Foto: Arhivă)

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3