- Publicat de: ePitești
- 29-11-2014, ora 14:30
- Administrativ
PUBLITRANS ANGAJEAZĂ AVOCAŢI
Consiliul Local al municipiului Piteşti a aprobat un proiect de hotărâre privind formalităţile juridice pe care trebuie să le desfăşoare SC Publitrans 2000 SA în contextul dosarului DNA privind transportul local de călători.
Citiți și: Toți călătorii trebuie să știe: Publitrans schimbă programulAstfel, Consiliul a fost de acord ca Publitrans să angajeze consultanţi juridici care să reprezinte firma în fazele procesuale în care va fi implicată ca urmare a dosarului de corupţie privind transportul local de călători.
În acest dosar, primarul Piteştiului şi oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat sunt în arest la domiciliu.
Citiți și: Pitești: A început recepția celor 99 de stații de călători PublitransPână una-alta, însă, Publitrans este în linie dreaptă cu achiziţia de noi autobuze care să scoată, practic, de pe trasee asociaţii privaţi CNCD şi Girexim. Aşa cum v-am informat, noile autobuze ar urma să ajungă în Piteşti în iunie anul viitor, graţie unui împrumut de circa 13 milioane de euro acordat firmei locale de transport de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.