New Profesional Consult 930 x 122

Caractsanis

MESAJ EMOŢIONANT DE LA DACIA

Mesaj emoţionant de la Dacia. Directorul general al Dacia, Yves Caracatsanis, a transmis în urmă cu puţin timp un mesaj emoţionant privind dispariţia celui care a fost Constantin Stroe.

Citiți și: Pericol! Rechemare în service pentru noul Dacia Duster 3!

„Directorul General Automobile Dacia, Yves Caracatzanis,  comitetul de management al Grupului Renault Romania şi întreg colectivul companiei îşi exprimă regretul profund în faţa pierderii celui care, timp de 48 de ani,  a scris istoria automobilului românesc. Constantin Stroe este omul a cărui viaţă se confundă cu marca Dacia şi întreaga industrie auto din România.

A fost unul dintre martorii naşterii şi creşterii uzinei Dacia la Mioveni, acolo unde a parcurs conştiincios toate etapele carierei profesionale până la rolul de director general al uzinei. Lui Constantin Stroe i se datorează, în bună parte, salvarea mărcii Dacia, după anii ’90, şi reîntoarcerea acesteia în marea familie a Grupului Renault.

Citiți și: Banii intră pe card azi! Persoanele care primesc 2619 lei de Sărbători

A fost cel care a contribuit semnificativ la asigurarea unei tranziţii de succes între vechea şi noua Dacia. A apărat cu stoicism şi mândrie marca sa de suflet, folosindu-şi toate resursele pentru a-i asigura drumul cel bun.

Constantin Stroe a îmbrăţişat cu aceeaşi pasiune rolul de purtător de cuvânt al întregii industrii româneşti de automobile, din poziţia de preşedinte – director general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Suntem alături de familia îndurerată şi de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat.”, se arată în mesajul menţionat.

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90