930 x122 grota rece

cod portocaliu

SE ÎNCHID ŞCOLILE ÎN ARGEŞ? CE ANUNŢĂ „GENERALUL”

Se închid şcolile în Argeş? Ce anunţă „generalul”. Pentru zilele următoare meteorologii au anunţat cod portocaliu de ger, inclusiv în Argeş.

Citiți și: Anunțul care te îngheață!

Din cauza vremii, în unele zone din țară s-a luat deja decizia de a nu se face ore de curs în şcoli în zilele de luni şi marţi (cum este cazul în Capitală). Autorităţile din Argeş nu au luat, însă, cel puțin până la această oră, o asemenea decizie.

„Nu consider că se impune închiderea şcolilor, cel puţin în acest moment.”, ne-a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Argeş, Dumitru Tudosoiu (foto).

Citiți și: Ger cumplit și zăpadă: Sărbători „înghețate” în toată țara

La rândul său, prefectul Emilian Dragnea ne-a precizat: „Nu se vor închide şcolile ca regulă generală. Însă, în funcţie de cazuri particulare – nu merge centrala termică, nu e curent electric sau nu ajunge microbuzul cu elevi la unitatea de învăţământ – anumite şcoli se pot închide.

Deci vor fi decizii punctuale, iar o discuţie în acest sens vom avea mâine dimineaţă cu directorii unităţilor de învăţământ.”.

555×222-epitesti PNL
570×90-epitesti PNL