New Profesional Consult 930 x 122

administrator

REVOLTĂ LA BLOC. ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI DIN ARGEȘ PROTESTEAZĂ

Revoltă la bloc. Asociațiile de proprietari din Argeș protestează. Noua lege a asociațiilor de proprietari-legea 196/2018 este contestată de sute de asociaţii de proprietari din judeţul Argeş, care s-au raliat unui demers la nivel naţional care implică zeci de mii de astfel de entităţi.

Citiți și: Aceste persoane nu mai plătesc chirie! Schimbare majoră!

Circa 500 de asociaţii de proprietari din Argeş au semnat în acest sens o petiţie prin care solicită modificarea urgentă a legii, care „prezintă exprimări confuze care împiedică buna funcţionare a acestor asociaţii”.

Printre aspectele contestate se numără introducerea noţiunii de „administrator de condominiu”, care nu există în nomenclatorul meseriilor, plafonul de casă de 1.000 de lei care le este impus doar asociaţiilor și amenzile mari pentru unele abateri. Mai multe asociaţii – prin reprezentanţii lor – ameninţă chiar cu desfiinţarea.

Citiți și: Atenție! Sunt vizați toți locatarii de bloc care au termopane

Au fost inițiate şi petiţii prin care se cere abrogarea integrală a legii, lege intrată în vigoare pe 28 septembrie 2018.

AICI poate fi consultată noua lege a asociațiilor de proprietari. Noua lege a asociațiilor de proprietari prevede o serie de amenzi (AICI, subiectul pe larg).

555×222 grota rece
570×90 senatori-01 psd