NOR CURIER 930X122

cs-mioveni

CS Mioveni a bătut-o pe Astra într-un amical disputat la Ploieşti

Dacă în campionat, CS Mioveni este ciuca bătăilor, şi încă la scoruri de maidan, în meciurile amicale echipa lui Stoichiţă se descurcă bine. Sâmbătă, la Ploieşti, aceasta a învins cu 2-1 pe Astra, în condiţiile în care pe teren nu au intrat „vedetele” Dică, Tănasă, Mărgăritescu, iar Neaga a avut o apariţie de câteva minute. În schimb, au jucat Enache şi Coşereanu, deşi abia se întorseseră din Franţa, de la naţionala de tineret.

În cazul în care nu pleacă în Cipru, la echipa cu care a negociat chiar după amicalul de la Ploieşti, antrenorul Mihai Stoichiţă ar putea să aplice strategia din partida cu Astra şi în campionat: să joace fără „vedetele” Dică, Neaga, Mărgăritescu sau Tănasă, care oricum nu au avut randamentul scontat, ci cu fotbalişti dornici de afirmare. „Lippi” a început meciul de la Ploieşti cu Nilă, Lircă, Dandea, Mandea sau Creţu, jucători care până acum nu au avut loc în primul „unsprezece”. Şi s-a văzut dorinţa de joc a acestora, pentru că CS Mioveni a învins cu 2-1, marcând golul victoriei în ultimele secvenţe ale jocului. Interesant este că Gabriel Enache şi Valentin Coşereanu, cei doi internaţionali de tineret care au fost la lot, pentru meciul cu Franţa de la Nantes, au intrat în repriza a doua, deşi se întorseseră în ţară cu mai puţin de 24 de ore înainte!

Spre deosebire de Stoichiţă, Tibor Selymeşi a folosit echipa standard, din care nu au lipsit japonezul Seto, senegalezul N’Doye, argentinianul Miranda sau portughezul Bruno Miguel. Cei 150 de spectatori prezenţi la meci au plecat dezamăgiţi, mai ales că în campionat, Astra se impusese în confruntarea directă, chiar la Mioveni, cu scorul de 1-0.

Astra Ploieşti – CS Mioveni 1-2 (1-1)
Goian (32 – penalty) – Cl. Ionescu (10), V. Gheorghe (89)
ASTRA: Gavrilaş – Mihalache, Goian, Bruno Miguel, Vădrariu – V. Dinu, Seto, N’ Doye, Budescu – Băjenaru, Miranda. Antrenor: Tibor Selymeşi
Au mai jucat: Oprsal, Marcu, Hoprich, Rusu, Petrovic.
MIOVENI: Coca – Nilă, Miulescu, Stoica, Baicu – Dandea, Mandea, Cl. Ionescu, Lircă –  Ayza, Creţu. Antrenor: Mihai Stoichiţă
Au mai jucat: Cobrea – Crăciun, Olteanu, Neagu, Săndulescu, V. Gheorghe, Enache, Neaga, Dina, Coşereanu, Ad. Iordache.
Arbitri: Mihai Amorăriţei – Cristian Nica şi Adrian Niţă (toţi din Ploieşti).

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90