New Profesional Consult 930 x 122

coronavirus

(VIDEO) PITEȘTENII AU “RAS” RAFTURILE CU DEZINFECTANȚI

Hipermarketurile, supermarkerturile, magazinele de cartier din Pitești și din vecinătatea municipiului, dar și farmaciile din oraș au fost luate cu asalt mai ales în weekend-ul care tocmai a trecut.

Citiți și: Oficial: Care este programul supermarketurilor de sărbători

Oamenii și-au făcut provizii nu doar de alimente și medicamente, ci și de săpun și dezinfectanți. Rafturile cu dezinfectanți pentru suprafețe au fost golite, după cum puteți vedea și în imaginile pe care le-am filmat în weekend într-un hipermarket din Pitești (Bradu).

Pe fondul creșterii și în România a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus și al anunțului făcut de președintele Klaus Iohannis cu privire la instituirea stării de urgență, cumpărăturile în weekend-ul care tocmai a trecut au atins niveluri record în întreaga țară.

Citiți și: Argeş. Medic şef la ATI, răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor: Dispare coronavirusul?

“Fenomenul” a avut loc în ciuda apelului lansat de președinte, care i-a invitat pe români să nu ia cu asalt hipermarketurile, și a asigurărilor ferme date de premierul Ludovic Orban potrivit căruia nu există riscul de penurie alimentară.

„Urmăriți canalele oficiale de transmitere a știrilor. Am constatat cu toții cât rău pot face asemenea știri false, precum cele care circulă acum. Cică orașe întregi din România ar urma să intre în carantină. Nu ne aflăm într-un asemenea scenariu, nu luați cu asalt magazinele și farmaciile”, afirma președintele țării pe 12 martie 2020.

„Nu trebuie să cumpărați mai mult decât necesarul. Mențineți un ritm normal de aprovizionare, pentru că NU există riscul de penurie alimentară”, a afirmat Orban aseară.

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)