Jandarmii argeşeni au mers astăzi la Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu” din Pitești, unde au ţinut locul dascălilor la catedră pentru câteva ore.
Nu au fost singuri, ci i-au avut alături pe reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Pitești.
În timpul petrecut împreună, jandarmii le-au prezentat elevilor elemente de legislație, principalele fapte antisociale ce ar putea fi săvârșite de aceștia și consecințele legale, sociale și morale ale acestora. Pe timpul activității preventiv-educative au fost dezbătute și teme precum prevenirea bullying-ului și a absenteismului școlar.
Obiectivele urmărite în cadrul activităților de acest gen sunt prevenirea faptelor antisociale în rândul tinerilor, evitarea implicării acestora în situații de încălcare a legislației privind ordinea și siguranța publică, folosirea responsabilă a rețelelor de socializare și conștientizarea riscurilor la care se pot expune prin nerespectarea unui minim de reguli de protecție personală.











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)