EcoMoto 930×122

concert

Nume sonore în concertul vocal-simfonic al Filarmonicii Pitești de Zilele Piteștiului

Nume sonore în concertul vocal-simfonic al Filarmonicii Pitești de Zilele Piteștiului

Citiți și: Pitești. Un concert deosebit are loc, azi, în Piața Primăriei!

De zilele Piteștiului, orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, vă dă întâlnire vineri, 20 mai, de la ora 20.00, în Lunca Argeșului. Tenorii Marcel Pavel, Vlad Miriță și Iordache Basalic vor fi soliștii concertului vocal-simfonic extraordinar.

Aceștia vor urca pe scenă alături de artiștii filarmonicii, dirijor, Andrei Tudor. În program: A. Tudor – A Tempo, R. Lovland – You raise me up, G. Bizet – Toreador, E. De Curtis – Non ti scordar, E. Di Lazzaro – Chitara romana, T. Cottreau – Santa Lucia, L. Dala – Caruso, Ionel Tudor – Evening Waltz, Tonči Huljić – Cubana, Ovidiu Komornyik – Frumoasa mea, E. Elgar – Pomp and Circumstance March No 1, Q. Mendoza – Cielito Lindo, C. Bixio – Mama, L. Denza – Funiculi.

Citiți și: ,,Te culci spartă, te trezești spartă, te duci la liceu spartă! Sunt în sevraj!”

Despre Andrei Tudor

Născut într-o familie de artiști (tatăl și bunicul matern compozitori, mama textieră), Andrei Tudor a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” și Universitatea Națională de Muzică București (licență și master). O dată cu pregătirea studiului muzicii clasice, se îndreptă și spre jazz și muzică pop. A acompaniat soliștii care cântă live în recitaluri, concerte, spectacole, concursuri și festivaluri, emisiuni de radio și televiziune. Doctor în muzică și lector universitar la UNMB, a colaborat Angela Gheorghiu, Andreea Boceli, Mateo Bocelli, CeCe Winans, Monica Anghel, Marcel Pavel, Vlad Miriță, Nico, Luminița Anghel, Mihai Trăistariu, Dragoș Chircu. A obținut premii importante în țară și în străinătate, atât pentru creație, cât și pentru interpretare.

Despre Marcel Pavel 

Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, secția canto clasic, Marcel Pavel este solistul care a încântat publicul în concerte de muzică ușoară, dar și de muzică clasică în țară și în străinătate. Poliinstrumentist (cântă la pian, percuție, violoncel, chitară bas, contrabas) și compozitor, a colaborat cu artiști renumiți români ca: Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurențiu Cazan, Elena Cârstea, Costi Ioniță, Lavinia (ex Spicy), sopranele Irina Iordăchescu, Mihaela Stanciu, Crina Zancu, dar și internaționali: Toto Cutogno, Boney M, Smokie. De asemenea, a cântat cu orchestra Filarmonicii „George Enescu” și Big Bandul Radio România.

Despre Vlad Miriță

Interpret de muzică pop, dar și de operă, Vlad Miriță este tenor la Opera Națională București, unde a interpretat cu success roluri precum Arturo în „Lucia di Lammermoor”, Ismaelle în „Nabucco”, sau Alfredo în „La Traviata”. Pe lângă spectacolele susținute pe scene țării fost invitat în Italia, Spania, Belgia, Anglia, Germania, Franța, Olanda, Norvegia, Rusia, Belarus, Ucraina, Coreea de Sud, Portugalia. Iubitor al traditiilor, istoriei neamului și al muzicii populare, a cântat la Opera Națională București în concertul dedicat Centenarului Marii Uniri.

Despre Basilic Iordache

Solist al Operei Naționale București, Basilic Iordache a colaborat cu teatre lirice din țară (Opera Română din Cluj, Opera Naţională Română din Timişoara, Opera Braşov, Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova, Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Filarmonica de Stat „Moldova” din Iaşi) și din străinătate (Concertgebouw – Amsterdam, De Doelen – Rotterdam, Chasse Theater – Breda, Bunkamura Theater – Tokyo). A efectuat turnee în Anglia, Elveţia, Spania, Grecia, Germania, Italia, Japonia, Bulgaria, Danemarca, Olanda, Thailanda și a cântat alături de Agnes Baltsa, Mario Malagnini, Elena Moşuc, Igor Borko, Alberto Rinaldi, Luis Lima.

 

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90