930 x122 grota rece

angajati

Noi avantaje pentru angajații de la stat!

Noi avantaje pentru angajații de la stat!

Citiți și: Se dau bani de la stat pentru argeșeni! Până la 200.000 de euro!

Pentru a stimula angajarea în cadrul primăriilor din localitățile izolate și nu numai, un proiect de lege, ce a primit zilele trecute votul decisiv din Parlament, cel de la Camera Deputaților, prevede ca, de anul viitor, funcționarii publici din primăriile și consiliile locale din comune să poată beneficia de decontarea cheltuielilor cu naveta între localitatea în care locuiesc și cea în care lucrează.

Acesta va ajunge curând, după ce a fost adoptat în Parlament, la promulgarea președintelui țării.

Citiți și: Interzis pentru toți angajatorii! Nu le pot face asta salariaților!

Concret, documentul stabilește, “pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/ reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora”.

Decizia privind decontarea transportului angajaților din administrațiile locale din comune se va stabili printr-o hotărâre a consiliului local.

Contravaloarea cheltuielilor de deplasare ce vor putea fi decontate va fi stabilită de primari, iar modul în care se va face efectiv decontarea va trebui stabilit de Guvern, ulterior intrării în vigoare a măsurii, printr-o hotărâre.

Această măsură este propusă deoarece, potrivit inițiatorilor, primăriile din comune găsesc foarte greu angajaţi care să se deplaseze în aceste localităţi, salariile fiind foarte mici, iar posibilitatea decontării cheltuielilor de deplasare este unul dintre stimulentele necesare pentru asigurarea creşterii calităţii serviciilor publice.

Detalii, AICI

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3