Accident grav în Argeș! Două fetițe de 12 ani, lovite de mașină pe trotinetă
UPDATE, ORA 14:59
„Echipajele medicale (SMURD și SAJ) au asistat două persoane de sex feminin, conștiente, în vârstă de aproximativ 12 ani.
Una dintre acestea prezintă suspiciune de fractură la membrul inferior și o plagă pe spate (este transportată la spital), iar cea de-a doua prezintă zgârieturi pe mâini și torace.”, transmite ISU Argeș
ȘTIREA INIȚIALĂ, ORA 14:21
Astăzi, 25 mai, în comuna Mihăești, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o trotinetă electrică.
La fața locului au fost trimise două echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung, care au acționat pentru acordarea primului ajutor și pentru asigurarea zonei.
Accident grav în Argeș! Două fetițe de 12 ani, lovite de mașină pe trotinetă
Pompierii evaluează situația și vor sprijinit echipajele medicale sosite ulterior.
Starea persoanei aflate pe trotinetă nu a fost comunicată oficial.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Circulația în zonă a fost temporar îngreunată pe durata intervenției echipajelor.
Evenimentul readuce în atenție necesitatea respectării regulilor de circulație și a utilizării responsabile a trotinetelor electrice, mai ales în zonele cu trafic mixt.
Știre în curs de actualizare.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)
