Guvernul României se pregătește să contracteze de la Banca Europeană de Investiții (BEI) un prim împrumut în valoare de 500 milioane de euro, pentru finanțarea autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.
Ministerul Finanțelor urmează să fie mandatat să negocieze și să semneze contractul, care ar putea fi parafat în octombrie 2025, cu ocazia vizitei la București a vicepreședintelui BEI, Ioannis Tsakiris.
Acest împrumut face parte dintr-un pachet mai amplu, prin care România poate accesa până la 4,975 miliarde euro pentru proiecte majore de infrastructură, în cadrul Programului Transport 2021-2027 și al Mecanismului pentru Interconectarea Europei, arată profit.ro.
Autostrada Pitești – Sibiu: de unde vin cele 500 mil. euro pentru finanțare
Printre investițiile vizate se numără, pe lângă autostrada Sibiu – Pitești, și autostrada de centură București – Nord, tronsoane din A3 Transilvania, A13 Sibiu – Făgăraș, dar și modernizări feroviare de importanță strategică, precum Port Constanța sau linia Craiova – Caransebeș.
Pentru A1 Sibiu – Pitești, valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 5,5 miliarde euro cu TVA.
Din această sumă, aproximativ 1,83 miliarde euro provin din fonduri nerambursabile, restul urmând să fie acoperit din bugetul de stat și prin finanțări rambursabile.
Împrumutul de 500 milioane euro va sprijini autoritățile române în acoperirea contribuției proprii și în gestionarea deficitului bugetar pe perioada implementării.
Împrumutul BEI va putea fi tras în maximum 10 tranșe, cu o maturitate de până la 27 de ani și dobânzi stabilite în funcție de opțiunea selectată (fixă sau variabilă).
Un al doilea contract, tot de 500 milioane euro, este programat pentru prima parte a anului 2026.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)







