Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță progrese importante pe șantierul DN73, una dintre cele mai circulate rute montane din țară.
Lucrările de reabilitare derulate între Brașov și Fundata se apropie de final, după ce etapele majore de consolidare și asfaltare au fost încheiate.
În prezent, echipele intervin la realizarea marcajelor rutiere și montarea indicatoarelor, iar traficul este deja deschis fără restricții între Brașov și Cristian, pe sectorul lărgit la patru benzi.
CNAIR anunță că, începând de săptămâna viitoare, va demara montarea separatoarelor de sens din beton pe zona mediană, măsură menită să crească siguranța rutieră pe acest tronson intens circulat.
Anunțul momentului despre DN 73 Câmpulung – Brașov!
Într-o etapă ulterioară a proiectului, pe același sector urmează să fie instalat și iluminat public, pentru o vizibilitate mai bună pe timp de noapte și în condiții meteo dificile.
Instituția precizează că, pe tronsonul aflat pe teritoriul județului Argeș, între Fundata și Câmpulung, lucrările vor continua și anul viitor.
Totuși, pe perioada sezonului rece, când șantierul intră în conservare, toate restricțiile permanente vor fi ridicate, pentru a permite o circulație cât mai fluentă.
CNAIR își cere scuze pentru disconfortul creat în ultimele luni și mulțumește șoferilor pentru înțelegerea și răbdarea de care au dat dovadă pe parcursul lucrărilor.
Reabilitarea DN73 este unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din zona Argeș–Brașov, esențial pentru mobilitatea rutieră, transport, turism și siguranța traficului în regiune.







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)


![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)

