Pitești. Suspiciuni de sabotaj la Colegiul Economic
,,Am reziliat contractul și am penalizat constructorul care parcă a sabotat lucrările la Colegiul Economic <<Maria Teiuleanu>>!
Dezastrul lăsat în clădirea colegiului va fi reparat de noul constructor, care a intrat deja la lucru cu muncitori și utilaje, într-un ritm serios.”, a anunțat edilul Cristian Gentea, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„Au apărut infiltrațiile, uitați ce este aici.
Și, din câte îmi spune noul constructor, s-ar putea să avem parte și de un sabotaj.
Probabil, constructorul vechi nu și-a plătit oamenii, iar aceștia s-au răzbunat, din păcate, pe noi, nu pe el, pentru că altfel nu-mi explic.
Toată terasa era făcută și părea făcută bine.
De asemenea, cred că cineva a intrat și au păstrat chei și a intrat și a dat drumul la apă în instalație și au plesnit foarte multe țevi (…).
Pitești. Suspiciuni de sabotaj la Colegiul Economic
Am venit la Teiuleanu, unde au reînceput lucrările.
Ce mă bucură este că noul constructor și-a intrat rapid în atribuțiuni, încă de săptămâna trecută, are mulți oameni, are și zugravi, și instalatori, și electricieni, și pe cei cu curenții slabi.
Ideea este că ar putea să aducă și mai mulți oameni și o va face, dar nu au reușit să rezolve căldura decât la parter. Deocamdată verifică instalațiile la etajul 1 și etajul 2.
Important este să facem lucrarea așa cum trebuie și într-un timp optim, pentru a permite și începerea lucrărilor în partea cealaltă și copiii să vină să-și desfășoare activitatea aici.”, a mai adăugat primarul.
Procedurile pentru continuarea investiției au fost reluate imediat, iar pentru executarea restului de lucrări a fost desemnat un nou executant: DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L.
Durata de execuție prevăzută în noul contract este de 4 luni, perioadă în care vor fi realizate toate lucrările rămase.






![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)







