Lanțul de magazine Froo, mișcare îndrăzneață!
Lanțul polonez de magazine de proximitate Froo face un nou pas în dezvoltarea afacerii din România și lansează primul său food truck, un concept de retail mobil destinat consumatorilor aflați la evenimente și în zone cu trafic intens.
Food truck-ul este amplasat în Piața George Enescu din București, unde va funcționa până pe 20 iulie. Vizitatorii vor putea cumpăra produse din gama Froo Bistro, precum hot dogi, pizza, alte preparate calde și băuturi reci.
Reprezentanții companiei spun că noul concept vine ca răspuns la schimbarea obiceiurilor de consum, oamenii preferând să aibă acces rapid la produse alimentare de calitate în locurile unde își petrec timpul liber, fie că este vorba despre festivaluri, competiții sportive sau alte evenimente în aer liber, arată economedia.ro.
Potrivit oficialilor Froo, primele zile de funcționare au atras un interes ridicat din partea clienților, cele mai aglomerate momente fiind în timpul transmisiunilor meciurilor de fotbal.
Lanțul de magazine Froo, mișcare îndrăzneață!
„Lansarea food truck-ului Froo marchează un nou pas în dezvoltarea conceptului nostru de convenience.
Este o oportunitate de a testa soluții noi și de a fi mai aproape de clienți, dincolo de rețeaua de magazine”, a declarat Marta Królikowska, Marketing Director Froo România.
Pentru locuitorii județului Argeș, vestea este cu atât mai interesantă cu cât Froo are deja magazine în Pitești, oraș inclus printre cele șase în care compania este prezentă în România. Rețeaua a depășit pragul de 230 de magazine în cei doi ani de la intrarea pe piața românească.
Froo face parte din Żabka Group, unul dintre cei mai mari operatori de magazine de proximitate din Europa Centrală și de Est, care administrează peste 12.800 de magazine în Polonia.
Lansarea food truck-ului reprezintă primul experiment al companiei în domeniul retailului mobil din România și ar putea deschide calea extinderii acestui concept și în alte orașe din țară.










