263 x 587 eurial

Un nou retailer intră pe piața din România: Orașele-surpriză în care va deschide magazine

Un nou retailer intră pe piața din România: Orașele-surpriză în care va deschide magazine

Retailul din România atrage un nou jucător important: lanțul danez de magazine Normal se pregătește să intre oficial pe piața locală și a început deja recrutările pentru primele magazine care vor fi deschise în țară.

Compania, deținută de miliardarul Anders Holch Povlsen, considerat cel mai bogat om din Danemarca, va deschide primele unități în București și Timișoara.

930X122 MAIA
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Primul magazin din Capitală va funcționa în Mega Mall, unul dintre cele mai importante centre comerciale din București, în timp ce al doilea magazin va fi deschis în Timișoara.

Normal este un retailer cunoscut în Europa pentru conceptul său bazat pe produse variate la prețuri mici și fixe. Magazinele comercializează articole de îngrijire personală, cosmetice, produse pentru casă și accesorii, într-un format simplu și eficient din punct de vedere al costurilor, precizează bugetul.ro.

Un nou retailer intră pe piața din România: Orașele-surpriză în care va deschide magazine

Compania a început deja recrutările pentru pozițiile de Store Manager și Assistant Store Manager, iar salariile anunțate sunt peste media din retail pentru astfel de funcții.

Pentru poziția de Store Manager, retailerul oferă un salariu de aproximativ 5.500 de lei net în București și 5.000 de lei net în Timișoara. În cazul posturilor de Assistant Store Manager, salariile ajung la 4.000 de lei net în București și 3.500 de lei net în Timișoara.

Pe lângă salariul de bază, angajații vor beneficia și de tichete de masă, bonusuri de performanță, asigurare medicală privată și zile suplimentare de concediu.

Intrarea Normal pe piața din România vine în contextul în care tot mai mulți retaileri internaționali își extind operațiunile în marile orașe din țară, mizând pe creșterea consumului și pe interesul românilor pentru produse accesibile și diversificate.

fngcimm BANNER 570×90
hevy 263x587px