pizzeria sapori  930 122

catalin teodorescu

AU LINS ACOLO UNDE AU SCUIPAT: PNL ȘI PDL VOR COLABORA ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN ARGEȘ

Liderii PNL și PDL Argeș s-au întâlnit ieri. Liberalii au fost reprezentați de președintele Ion Popa, de Theodor Nicolescu, Adrian Miuțescu, Cristian Soare (fostul prefect), Florin Gardin (fostul inspector școlar general al județului) și Vasile Chiroiu, iar PDL, de președintele Cătălin Teodorescu, de Dan Bica, Daniel Patentașu, Gheorghe Alecsei, Robert Ion și Manuel Tică.

Citiți și: Acord istoric, acum! Călin Georgescu și partidele extremiste sunt ISTORIE!

Cea mai importantă decizie a fost ca PNL și PDL să colaboreze, prin acțiuni comune și vot unitar, în Consiliul Județean. Pentru prima dată penelimea argeșeană își calcă pe inimă și renunță la colaborarea din CJ cu pesedimea. Și ca urmare a acestei decizii, Constantin Polexe, de la PNL, va fi schimbat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean de viitoarea nouă majoritate PSD-PP-DD.

De asemenea, liderii județeni ai PNL și PDL au hotărât ca cele două partide să colaboreze și în toate consiliile locale din Argeș și să formeze majorități acolo unde este posibil. (Foto: adevarul.ro)

Citiți și: Mesajul lui Mihai Coteț, către argeșeni: Gândiți-vă ce anume v-ar face mândri că suntem români”

Kaia 555×222
570×90 MAIA