New Profesional Consult 930 x 122

acord

ACORD ÎNTRE ALDE ȘI SINDICATELE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

Conducerea Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), reprezentată de copreședintele Daniel Constantin, deputat de Pitești (foto), și prim-vicepreședintele Daniel Barbu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și ai Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”. A participat și Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educației Naționale.

Citiți și: Tichete noi: Vin direct pe card de luni, 18 noiembrie!

S-au purtat discuții pe marginea unui acord propus de cele două federații sindicale din Educație, acord în baza căruia să fie găsite soluțiile optime pentru rezolvarea problemelor din domeniu.

De asemenea, s-a convenit asupra constituirii unui grup de lucru comun, grup care urmează să definitiveze un acord în cursul lunii ianuarie 2016 între ALDE și cele două federații.

Citiți și: Schimbări majore la Bacalaureat! Elevii, uluiți!

În timpul întâlnirii s-au exprimat îngrijorări cu privire la modul în care a fost alcătuit bugetul Educației pentru anul 2016. Analiza comună a participanților la discuții a reliefat că există un pericol real de reducere substanțială a numărului de posturi în învățământul preuniversitar.

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90