263×587.jpg La COCOS

Pompier erou! Salvator în timpul liber!

Pompier erou! Salvator în timpul liber!

Pentru un pompier, misiunea nu se termină odată cu încheierea programului. Acest lucru a fost demonstrat încă o dată de un salvator din cadrul ISU Argeș, care a intervenit prompt la un accident rutier observat întâmplător în timpul deplasării sale.

930 x122 grota rece
555×222  MAIA

Potrivit informațiilor transmise de ISU Argeș, plutonierul adjutant șef Constantin Dragoș Sorin se afla, ieri, în tranzit prin comuna Bascov când a observat un autoturism ieșit în afara părții carosabile.

Conștient de riscurile care pot apărea în astfel de situații, pompierul a acționat imediat pentru eliminarea pericolelor. Acesta a decuplat bornele bateriei autovehiculului și a verificat dacă există scurgeri de combustibil care ar fi putut provoca un incendiu sau o explozie.

Pompier erou! Salvator în timpul liber!

În paralel, a solicitat unei persoane aflate la fața locului să apeleze numărul unic de urgență 112 și a rămas în zonă până când s-a asigurat că situația este sub control și că nu mai există niciun pericol pentru participanții la trafic sau pentru persoanele implicate.

După stabilizarea situației și securizarea perimetrului, salvatorul și-a continuat drumul, fără a căuta recunoaștere pentru gestul său.

Reprezentanții ISU Argeș subliniază că astfel de intervenții demonstrează profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul pompierilor, care rămân pregătiți să intervină pentru protejarea vieții și a bunurilor chiar și atunci când nu se află în misiune.

„A fi salvator înseamnă să fii pregătit să ajuți în orice moment”, este mesajul transmis de colegii plutonierului adjutant șef Constantin Dragoș Sorin, al cărui gest discret a fost apreciat de întreaga comunitate.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
imm 263×587