Kaia 930 x 120

Nou spital in Pitești

Dezbatere pentru un nou spital în Pitești. Medic: „Nu este fezabil la numărul de locuitori şi infrastructura din teritoriu”

La această oră, administrația locală a municipiului este într-o dezbatere importantă cu privire la oportunitatea construirii unui nou spital în Pitești.

Citiți și: Pitești. 1.5 milioane € pentru ,,Odobescu”!

Este vorba despre o dezbatere publică. Aceasta este condusă de primarul Cristian Gentea şi viceprimarul Gelu Tofan. Participă medici, specialişti, factori decizionali şi lideri importanţi din teritoriu precum preşedintele CJ Argeş, Ion Mînzînă sau primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.

Deşi aparent este o idee extraordinară, la o analiză în profunzime ies la suprafaţă mai multe probleme care ar genera mari dificultăţi în administrarea şi funcţionarea unei astfel de unităţi.

Citiți și: Nu rata! Gratuit pentru toți piteștenii săptămâna aceasta!

Unul dintre susţinătorii ideii este dr. Tiberiu Irimia, consilier local: „Sunt absolut convins că un spital municipal de urgenţă în Piteşti ar fi de mare interes pentru locuitorii oraşului […]”.

Medicul Remus Mihalcea, deputat de Argeş, este însă de părere că ar trebui să ne folosim de spitalele din teritoriu. „Avem spitale la Mioveni, la Curtea de Argeş, Câmpulung, Costeşti. Ar trebui să ne folosim de această infrastructură, acestea să fie puse într-un sistem în aşa fel încât să degrevăm Spitalul de Urgenţă şi să fie strict pentru urgenţe. Avem nevoie de clădiri noi, din păcate nu putem să fim populişti şi să venim cu o idee neargumentată. Să fim realişti, resursa umană este problematică. Sunt specialităţi deficitare, exemple la Spitalul de Pediatrie, Mioveni, SJUP. E lipsă de cadre medicale. Părerea mea e că avem nevoie de un spital nou, dar nu entităţi separate. Nu două în paralel, nu este fezabil la numărul de locuitori şi infrastructura din teritoriu”.

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, pune problema resurselor umane pe primul loc: „De unde luaţi paturi contractabile şi resurse contractabile? Admitem că e ideea bună, dar cum îi daţi drumul? Trebuie făcut studiu de oportunitate, studiu pentru discipline medicale ş.a.m.d. Sunt factori pe care i-aţi omis, aţi sărit peste ei”, a transmis Ion Georgescu.

VIDEO – Dezbatere publică privind oportunitatea construirii unui nou spital la Piteşti

 

 

Medic Viorel Enache: „Nu cred că există vreun cetăţean care să nu-şi dorească un spital nou. Cred că cea mai bună soluţie ne-ar oferi-o evaluarea necesarului de servicii medicale. Nu sunt cele exprimate ad-hoc. Trebuie făcută de instituţii specializate, de oameni cu experienţă. Vor fi două mari probleme: problema paturilor şi problema personalului.”

Sorina Honţaru, director DSP Argeş: „Dacă vrem să construim ceva, nu denigrăm ce avem deja. Nu este adevărat că cel mai bun tratament este Autostrada. Trebuie să analizăm ce specialităţi avem deficitare, ce putem face. Totul este frumos, dar un spital nou are nevoie de specialişti. Dacă facem un spital municipal cu secţii, de unde luăm medici, de la Judeţean? Ajungem să nu putem asigura garda şi nu va fi bine în nicio parte.”

În acelaşi timp, Sorina Honţaru admite că „un spital de boli infecţioase cu Terapie Intensivă proprie este necesar pentru Piteşti”.

Şi directorul DSP Argeş pune pe primul loc problema personalului medical. „Trebuie să vedem la nivel de judeţ ce se pretează”, a mai spus dr. Honţaru.

Mihai Coteţ este direct, spune că avem nevoie de Spital Municipal în Piteşti. „În ce formă, urmează să discutăm ulterior şi alegând soluţia cea mai bună. Trebuie să trecem peste orgolii.”

Ion Mînzînă, preşedinte CJ Argeş: „Aveţi idee ce se întâmplă cu PNRR-ul pe Sănătate? Judeţul Argeş a făcut două propuneri de extindere, nu s-au aprobat. S-ar fi făcut din resurse proprii ale CJ. Spuneţi că faceţi, ok, dar cu ce bani?”

Dr. Tiberiu Irimia susţine că în situaţia actuală, dacă nu se face nimic, nu mai facem faţă unei alte pandemii.

Consilierul local Răzvan Şerbănoiu sugerează că actuala dezbatere este un pas preliminar şi o analiză serioasă privind oportunitatea construirii unui spital nou va fi efectuată împreună cu specialişti.

Sorin Apostoliceanu, consilier local, subliniază că întâlnirea a fost una de punere a problemei, nu de luare a unei decizii. Susţine continuarea analizei pentru construirea spitalului.

„Va dura cel puţin 10 ani. Până atunci vor fi oameni noi (n.r. – referitor la problema adusă în discuţie – resursele umane). Sunt convins că vom face mai multe dezbateri pe această temă. Trebuie să începem ceva, de undeva”, a declarat Apostoliceanu.

(Foto: descriptiv)

 

 

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90