După saună, ”dușuri” reci în autobuzele Publitrans! Piteștenii care astăzi, în jurul orei 15, au circulat cu un autobuz MAZ al societății Publitrans pe linia 5B (Trivale – Găvana) au avut parte de un ”duș” rece.
Potrivit unei sesizări pe care am primit-o de la o piteșteancă pe adresa redacției, apa de la ploaia torențială căzută în Pitești în această după-amiază a pătruns în autobuz prin trapa de pe plafon, trapă care era deschisă, dar și pe la stâlpii de susținere (foto).
Trapa era deschisă pentru aerisire ca urmare a caniculei din ultimele zile, deoarece, după cum știți, autobuzele MAZ nu sunt dotate cu aer condiționat.
Situația pe care piteșteanca ne-a sesizat-o astăzi nu este singulară. În toamna anului trecut, ploua într-un autobuz MAZ de pe linia 2 (Bascov – Centru – Arpechim). Imagini și detalii, AICI.
Nu mai departe de ieri semnalam o altă problemă pe care personal am constatat-o în autobuzele, de această dată marca Solaris, ale Publitransului condus de directorul general Manuel Rotaru. Deși pornit, sistemul de climatizare nu a făcut față, piteștenii fiind nevoiți să suporte în noile autobuze ale municipalității temperaturi de până la 36 de grade Celsius. Detalii despre subiect, dar și poziția oficială a societății de transport public local a municipalității piteștene, AICI.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1001.jpeg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1082.jpeg)





