- Publicat de: ePitești
- 27-11-2014, ora 16:20
- Administrativ
PRIMAR ARGEŞEAN: „MAI BINE MĂ AMENDEAZĂ PREFECTURA DECÂT SĂ AJUNG LA PARCHET!”
Şedinţa de astăzi a Colegiului Prefectural Argeş a scos la iveală noi nemulţumiri ale primarilor din judeţ.
Citiți și: Mari nereguli în unități de învățământ! Amenzi uriașe și dosare penaleDupă ce au ascultat rapoartele seci ale unor instituţii publice ai căror directori fac parte din Colegiu, edilii au răbufnit. Legea 165 privind inventarierea terenurilor agricole (care ar trebui finalizată din punct de vedere al aplicării pe 1 decembrie, dar doar 14 primării din judeţ au făcut inventarierea), programul de ajutorare a persoanelor defavorizate, cu alimente de la Uniunea Europeană, şi problemele legate de responsabilităţile pe care le au edilii au fost doar câteva din temele abordate de aceştia.
Prefectul Mihai Oprescu le-a atras atenţia primarilor că doar 14 localităţi au finalizat procesul de inventariere a terenurilor, iar alte 12 sunt în curs de finalizare. Din acest motiv, Argeşul se află pe unul dintre ultimele locuri din ţară, prefectul afirmând că este posibil să se treacă la aplicarea de amenzi.
Citiți și: Criza de la Spitalul Județean ajunge la Ministerul Sănătății!„Mai bine mă amendează Prefectura decât să fiu cercetat! Nu vreau să ajung la Parchet, aşa că nu o să semnez situaţia privind inventarierea! În mod clar nu există toate elementele necesare ca situaţia să fie cea corectă, iar eu nu mi-o asum.
Cum să aplicăm legea când nici alte instituţii nu ştiu ce terenuri au, când sunt probleme cu cadastrul, când nu avem bani? Pe mine mă costă 20 de lei pe hectar să fac cadastrul, fără TVA, iar statul nu dă decât 6 lei din această sumă. De unde să iau bani?”, a spus primarul din Corbi, Virgil Baciu.