263 X 587 CUMPANA 1

PRIMARUL COMUNEI BUDEASA: FIECARE FAMILIE DORITOARE VA PRIMI LA POARTĂ LUMINA SFÂNTĂ A ÎNVIERII

În comuna Budeasa, ca în toată țara, anul acesta slujbele de Paște vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor (amănunte, AICI).

Localnicii vor putea primi însă Lumina Învierii de la voluntarii care s-au oferit să treacă pe la porțile din fiecare sat.

IMM 930×122
555×222 grota rece

„Având în vedere situația stării de urgentă, cât și ordonanța militară prin care este interzisă participarea la slujbele religioase, am decis împreună cu preoții de pe raza localității noastre să venim în sprijinul dumneavoastră.

Astfel, în noaptea de Înviere fiecare familie doritoare va primi la poartă Lumina Sfântă a Învierii prin intermediul unor voluntari.

Eu, împreună cu Poliția Rurală și Poliția Locală, voi supraveghea ca această acțiune să se desfășoare cu respectarea tuturor regulilor impuse și în deplină siguranță”, anunță primarul comunei Budeasa, Nicolae Mihail Rachieru. (Foto principal: descriptiv. Sursa: opiniatimisoarei.ro)

570x90px https://hevy.ro/
New Profesional Consult 263×587