930×122 CAPRA 5

certificate de naștere

Apar certificatele de naștere electronice

Apar certificatele de naștere electronice

Citiți și: Apar noi amenzi!

Din această toamnă, toate actele de stare civilă vor putea fi obținute mai repede și mai ușor.

Iar cele mai importante documente – certificatele de naştere, căsătorie, divorţ şi deces – vor fi disponibile și în format electronic.

Citiți și: MIOVENI: SCAPĂ DE APARATELE VECHI ȘI STRICATE DIN CASĂ!

Asta arată un proiect de hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Afacerilor Interne.

Eliberarea documentelor se va face prin intermediul SIIEASC (Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă).

Va fi implementat, la nivel naţional, până pe 24 septembrie 2024.

Potrivit MAI, s-a constatat că există un „grad înalt de erori” în certificatele de stare civilă care au fost emise până în prezent, fără infrastructura informatică.

Acesta este proiectul de informatizare a sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă.

Noile norme vor intra în vigoare pe 31 martie 2024.

Însă Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor civile va fi pus în funcţiune treptat.

Practic, în perioada aprilie – septembrie 2024 va fi testată funcţionarea SIIEASC doar în unele localități.

Ministerul de Interne va stabili în perioada următoare unde se vor derula aceste programe-pilot.

Apar certificatele de naștere electronice

Sistemul informatic integrat va permite oamenilor să transmită online cererile și documentele necesare înregistrării actelor de stare civilă.

Astfel că nu va mai fi nevoie de drumuri inutile la ghişeele instituțiilor.

Proiectul de HG stabilește și forma și conținutul certificatelor de stare civilă, certificatului de divorț, extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, extraselor pentru uz oficial sau uz extern.

O noutate este că patru dintre documentele de stare civilă vor fi disponibile atât în format fizic, cât și electronic.

Este vorba despre certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, certificatul de divorț, certificatul de deces.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)