pizzeria sapori  930 122

amenzi

ARGEȘ: APROAPE 6.000 DE PERSOANE AU FOST VERIFICATE DE POLIȚIȘTI LA ÎNCEPUT DE AN

Polițiștii argeșeni au continuat în primele zile ale anului acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, acționând alături de reprezentanți ai celorlalte instituții cu care se acționează în sistem integrat.

Citiți și: Stâlp de electricitate prăbușit! Trafic îngreunat!

În primele trei zile ale anului 2021, un număr total de 669 de efective de poliție, împreună cu polițiștii locali care acționează în context sub coordonarea polițiștilor, au fost la datorie pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost desfăşurate, în medie, zilnic, 43 de acţiuni punctuale (dintre care, ca valori medii, 42 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).

Citiți și: Rămâi fără bani de sărbători. Înșelătoria care face ravagii

„În cadrul activităţilor au fost verificate, în total, 769 de autovehicule, dintre care 214 mijloace de transport persoane.

Au fost verificate 5.904 persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasare doar cu justificare în intervalul 23:00-05:00 şi a măsurilor de izolare sau carantină la o adresă indicată, iar dintre acestea, 3.727 au fost persoane verificate în cadrul acţiunilor punctuale.

De asemenea, un număr de 336 de locații au fost verificate, iar în cadrul acestora, 262 de societăți comerciale. Activitățile au vizat respectarea măsurilor organizatorice specifice, numărul de persoane, programul de lucru, precum şi respectarea măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi”, precizează IPJ Argeș.

Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale au fost instruiţi cu privire la respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 280 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 59.000 de lei, după cum urmează:

-246 de sancţiuni, în valoare de 53.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a erespectării măsurilor de protecţie individuală;

-34 de sancţiuni, în valoare de 5.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00) – în noaptea trecerii dintre ani au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 de lei.

Mulțumim cetățenilor pentru responsabilitatea cu care au înțeles să petreacă aceste zile, dar mai ales noaptea dintre ani, ținând cont de măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş rămân la datorie, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile de protecție sanitară.

Foto: descriptiv

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90