Eurial 930 x 122

Bărbat reținut

Argeș. Încarcerat după ce și-a terorizat familia

Argeș. Încarcerat după ce și-a terorizat familia.

Citiți și: Pitești: Bărbat arestat după ce și-a amenințat sora și i-a furat telefonul!

Un bărbat din Argeș a ajuns în arest după ce și-a terorizat propria familie.

Acesta a fost arestat preventiv în cursul zilei de joi, 15 februarie, pentru că a încălcat obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar.

Citiți și: Nu s-a învățat minte: Prins de 3 ori în aceeași lună pentru fapte scandaloase

Argeșeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și distrugere.

„În ziua de 15 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești au pus în aplicare un Mandat de arestare preventivă, emis de către Judecătoria Costești, față de un bărbat de 43 de ani, din Costești, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie și distrugere.

Măsura arestării preventive a fost dispusă de către instanța de judecată ca urmare a propunerii organelor de cercetare penală, în urma încălcării de către bărbatul în cauză a obligațiilor impuse prin măsura controlului judiciar care a fost
stabilită anterior față de acesta în dosarul penal în care este cercetat.

Bărbatul a fost încarcerat”, transmite IPJ Argeș.

Foto descriptiv: arhivă

New Profesional Consult-555×222
570×90 MAIA