New Profesional Consult 930 x 122

șofer drogat

Argeș: Piteștean de 29 de ani, prins drogat la volan

Un piteștean de 29 de ani a fost prins zilele trecute de polițiști conducând sub influența substanțelor psihoactive, în timp ce se deplasa pe pe DJ 703K, pe raza localității Budeasa.

Citiți și: Pitești. Halucinant: Șofer într-o stare deplorabilă, lângă Davila! VIDEO incredibil

Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, apoi a fost condus la o unitate medicală pentru analize amănunțite.

IPJ Argeș precizează:

„În săptămâna 15-21 august a.c., polițiștii rutieri au efectuat 16 testări cu aparatul DrugTest, iar mulți dintre conducătorii auto verificați au fost testați cu aparatul etilotest.

Citiți și: Noua lege, haos în trafic! Aberația prin care șoferii care reciclează pot rămâne fără permis

Această categorie de abateri este una deosebită, prin aceea că un conducător auto care se urcă la volan după ce a consumat alcool sau astfel de substanțe nu poate invoca scuza de a nu fi cunoscut că acest lucru este contrar legislației rutiere, asemenea fapte fiind săvârșite cu vinovăție sub forma intenției directe.

Activitățile polițiștilor rutieri pe acest palier au fost intensificate pe întreg parcursul sezonului estival, și vor continua.

În ziua de 20 august a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 29 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza localității Budeasa, în timp ce se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat prezența unei substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care persoana a fost condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru confirmarea, prin analize de specialitate, a substanței cu efect psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336, alin. 2 din Codul penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.”

Tot pe parcursul zilei de 20 august, alți doi piteșteni de 50, respectiv 60 de ani au fost depistat băuți la volan pe raza municipiului Pitești. Unul pe bulevardul Nicolae Bălcescu, iar celălalt pe Calea Câmpulung.

IPJ Argeș precizează:

„În ziua de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 50 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu de pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În ziua de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 60 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Calea Câmpulung de pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.”

Foto principal: descriptiv

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)