- Publicat de: Cristina Stancu
- 27-03-2020, ora 16:30
- Știri
ATENŢIE LA CANALIZARE! CUM NE POATE AFECTA O UTILIZARE NECORESPUNZĂTOARE
În contextul pandemiei de coronavirus, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti le atrage atenţia utilizatorilor serviciului de canalizare să nu arunce echipamentele de protecţie (mănuşi, măşti etc.) după utilizarea acestora în vasul de toaletă sau în căminele de racord şi de vizitare.
Citiți și: Pitești: Incident șocant în Centru: A cedat asfaltulDeşeurile menajere şi alte tipuri de deşeuri nu se aruncă în vasul de toaletă, întrucât acestea înfundă reţelele interioare de canalizare, deteriorează utilajele din staţiile de pompare sau din staţiile de epurare şi afectează buna funcţionare a serviciului.
„Utilizarea necorespunzătoare a canalizării ne afectează pe toţi. Durata de viaţă a instalaţiilor scade, costurile de întreţinere şi de operare cresc, la fel şi inconfortul creat de refularea apei uzate şi de inundarea imobilelor, fiind în final suportate de toţi membrii comunităţii.
Citiți și: Apă Canal, anunț important pentru toți abonații! Se întâmplă de la 1 augustRespectând regulile de utilizare a sistemului de canalizare demonstraţi grijă faţă de siguranţa locuinţei şi a comunităţii din care faceţi parte!
Asigurăm cetăţenii că societatea Apă Canal 2000 a întreprins toate măsurile necesare ca activitatea de furnizare a apei potabile şi de canalizare să nu aibă de suferit din cauza acestei situaţii excepţionale. Toate staţiile de tratare a apei au suficiente stocuri de materiale şi substanţe utilizate în procesele de potabilizare. De asemenea, şi la staţiile de epurare au fost făcute stocuri de materiale şi echipamente de rezervă, astfel încât calitatea apei deversate să respecte condiţiile de mediu”, se arată într-un comunicat al societății Apă Canal 2000 SA Piteşti.
Pentru a transmite eventualele situaţii de disfuncţionalităţi ale sistemului de alimentare cu apă sau de canalizare, clienţii sunt rugaţi să sune la Dispeceratul Central, la numărul de telefon 0248.223.237 (program permanent).