263 X 587 CUMPANA 1

DOCUMENT. ULTIMELE AUTOTURISME ÎNMATRICULATE ÎN ARGEŞ, CINE FACE LEGEA

Am reuşit să obţinem mai multe documente (nesecrete) în care sunt menţionate vehiculele înmatriculate luna trecută în Argeş. Respectivul fişier este interesat de studiat, pentru a ne face o idee despre ce maşini preferă argeşenii şi încotro ne îndreptăm dacă luăm ca reper motorizarea.

930x122px-mst EURO METAL
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

DESCARCĂ DE AICI FIŞIERE CU DATE ÎNMATRICULĂRI DE LA DRPCIV ARGEŞ

Au tot fost (şi sunt) dezbateri dacă maşinile cu motorizare convenţională (benzină, motorină) merită „sacrificate” în favoarea celor hibrid sau electrice.

Dacă ne raportăm strict la ce se întâmplă în judeţ, observăm că în luna mai au fost 884 noi înmatriculări la DRPCIV. Dintre acestea, 198 sunt autoturisme pe benzină, 44 benzină + GPL, 19 hibride şi electrice, 623 pe motorină.

Diesel-ul face legea

Putem spune că Diesel-ul face încă legea în Argeş. Probabil peste vreo 10 ani vom putea discuta de o „bătălie” de la egal la egal cu electricele. Din discuţiile purtate cu mai mulţi şoferi, am ajuns la concluzia că maşinile electrice sunt interesante, sunt dorite, dar din pricina autonomiei relativ mici şi a infrastructurii încă slab dezvoltate pot fi luate în calcul doar ca o a doua maşină, pentru deplasări exclusiv în oraş (la serviciu şi la cumpărături).

S-a conturat şi un scenariu ideal la momentul prezent: să ai două maşini, dintre care una electrică. Însă acest scenariu, după cum ne-au mărturisit interlocutorii, nu poate fi luat în calcul decât de argeşenii cu venituri mari şi foarte mari.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Mulţi aşteaptă cu interes noua Dacia Spring care, conform calculelor actuale, ar putea fi achiziţionată cu sub 10.000 Euro cost efectiv, prin programul Rabla PLUS.

 

 

570×90 LA COCOS
263 x 587 eurial