- Publicat de: ePitești
- 3-07-2024, ora 19:18
- Știri, Știri, Video
Pitești. Scandal la permise! Polițistul Dună, acuzat de umilință! Prefectul își cere scuze
Exclusiv: Scandal la permise! Polițistul Dună, acuzat de umilință! Prefectul își cere scuze
Citiți și: Argeș. Legea e lege! Tânărul prefect, tranșant: Nu permit!Incident la Serviciul Permise de conducere și Înmatriculări autovehicule din Pitești!
Un cititor ePitești, Marinac Marius Nicolae pe numele său, ne-a contactat pentru a face publică nedreptatea, spune el, la care a fost supus.
Citiți și: Oficial: Ce vor putea face șoferii la noul punct pentru Permise și Înmatriculări din ArgeșBărbatul susține că un agent de Poliție, Liviu Dună (foto jos, dreapta), l-ar fi acuzat de faptul că ar fi furat suma de 100 RON din ghișeul acestuia, ulterior umilindu-l și dându-l afară din sediu.
Totodată, agentul i-ar fi luat pe nedrept dosarul cu care acesta era prezent, dar și buletinul de identitate.
Polițistul ar fi reacționat așa, spune bărbatul, pe motiv că ar fi fost deranjat din alte activități precum ,,navigarea pe telefonul mobil sau deranjarea acestuia când era la țigară”, susține cititorul nostru.
Acest incident s-ar fi petrecut ieri, 02 iulie 2024.
Bărbatul susține că s-a prezentat la Serviciul Permise de conducere și Înmatriculări autovehicule de pe Calea Craiovei, Pitești la ghișeul unu, pentru a obține înregistrarea dosarului în vederea susținerii examenului teoretic pentru permis auto categoria C.
Agentul i-ar fi spus să revină la ghișeu mai târziu, bărbatul s-ar fi conformat, moment în care polițistul l-ar fi întrebat pe acesta dacă are programare.
Neavând nevoie de programare pentru înregistrarea acestui tip de dosar, spune bărbatul, acesta ar fi început să ceară explicații polițistului.
În acel moment, situația ar fi degenerat total.
Polițistul l-ar fi acuzat pe acesta că a furat 100 de RON din ghișeu, în lipsa lui.
Ulterior, acesta i-ar fi luat bărbatului dosarul de examinare auto și cartea de identitate., dându-l afară și cerându-i să sune la Poliție sau o va face el.
Surprinzător, banii pe care cititorul ar fi fost acuzat că i-a furat, ar fi apărut, după ce agentul ar fi avut o discuție, în interiorul ghișeului, cu echipajul ajuns la fața locului, mai precizează acesta.
Mai mult, agentul i-ar fi spus bărbatului să se ducă ,,la un control la nebuni”.
Bărbatul este indignat și susține că a pierdut un examen foarte important din cauza acestui om angajat al statului.
Cititorul susține că a făcut o plângere la Poliție, dar și la Prefectură, și că are probe video care să confirme cele relatate.
Pentru a obține un punct de vedere oficial, ePitești a luat legătura cu prefectul de Argeș, Dragoș Predescu.
Iată ce declară acesta, în exclusivitate, pentru publicația noastră, cu privire la incident:
,,Am luat act de cele sesizate de către cetățeanul respectiv.
Am înaintat astăzi o sesizare către Direcția Generală pentru Permise de Conducere și Înmatriculări, structura națională – București – Serviciul Control Intern, pentru a analiza aspectele sesizate.
Ei sunt cei competenți care pot să soluționeze această situație și pentru a analiza aspectele sesizate, și pentru a dispune măsurile legale care se impun.”, declară Predescu.
Întrebat dacă a discutat cu agentul în cauză, prefectul declară:
,,Nu, sunt organe abilitate care trebuie să își facă treaba și, ca urmare a faptului că îl vizează o sesizare, eu cred că firesc a fost să se sesizeze de îndată instituția care are competență să soluționeze această poveste și să dispună măsurile prevăzute de lege. (…)
A primit și dânsul ( n. r. Dragoș Mecu, comisar șef al Serviciului Public de Permise și Înmatriculări Auto Argeș) aceeași sesizare.
Am discutat și cu dânsul astăzi.
Am discutat cu dânsul premergător sesizării Direcției Generale, pentru că nu știam dacă dânsul a primit această sesizare.
Mi-a spus că a primit-o, l-am informat și pe dânsul că are o problemă acolo, mi-a spus că știe, și că am sesizat instituția competentă.”, precizează prefectul.
Agentul implicat a mai fost anchetat anterior de structurile M.A.I.
,,Nefericirea face că avem asemenea situații.
M-au informat astăzi că a mai fost agentul respectiv subiectul unor sesizări (…)„, mai transmite Dragoș Predescu pentru publicația noastră.
Publicația ePitești a realizat mai multe materiale în care agentul cu pricina a mai fost implicat în diverse scandaluri.
Puteți re (citi) subiectele AICI, AICI și AICI.
,,Urmează ca Direcția Generală pentru Permise de Conducere și Înmatriculări – Serviciul Control Intern – să analizeze sesizarea respectivă (…)”.
Prefectul Dragoș Predescu a transmis și un mesaj pentru bărbatul implicat în incident:
,,Aș vrea totuși să punctez un lucru și îmi cer eu scuze, public, pentru modul în care s-a simțit omul respectiv, cetățeanul respectiv, care a venit la Serviciul de Înmatriculări.
Pentru că el, în petiție, totuși a spus că s-a simțit umilit și chiar îmi cer scuze că s-a simțit umilit.„
Vom urmări subiectul, ca de obicei, și vă vom ține la curent cu soluționarea situației.
Vă reamintim și dvs. că ne puteți trimite informații sau imagini care pot deveni o știre pe pagina de facebook ePitesti.ro, la adresa de e-mail redactia@epitesti.ro și pe WhatsApp la numărul de telefon 0730 971 621.
Exclusiv: Scandal la permise! Polițistul Dună, acuzat de umilință! Prefectul își cere scuze