Ieri seară în Mioveni a avut loc un spectacol organizat de Dacia-Renault în cinstea Zilei Naţionale a Franţei (sărbătorită pe 14 iulie), dar şi a împlinirii a 10 ani de la prima maşină Dacia Logan produsă pe platforma de la Colibaşi.
Locuitorii din Mioveni au luat cu asalt platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde au susţinut recitaluri Alexandra Ungureanu & Crush și CRBL. Cu mic, cu mare, cei prezenţi la spectacol au dansat, au cântat, iar unii, mai norocoşi, au primit şi autografe de la artiştii lor preferaţi. „Încălzirea” au făcut-o trupe locale.
Evenimentul a fost organizat de Dacia-Renault, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Mioveni. Este al nouălea an în care Dacia-Renault organizează în Mioveni un spectacol special dedicat Zilei Naționale a Franței. Cu acelaşi prilej au mai concertat de-a lungul anilor Ștefan Bănică Jr., Holograf, Voltaj, Aurelian Temișan, Direcția 5, Bere Gratis, Vama și Smiley. (Foto: Facebook Mioveni Argeş)


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)



