Regulă obligatorie pentru toată lumea. Amendă 3.000 de lei
Românii care se mută într-o locuință nouă trebuie să fie foarte atenți la modul în care elimină mobilierul vechi.
Potrivit legislației în vigoare, abandonarea canapelelor, dulapurilor sau altor piese de mobilier în fața blocurilor sau lângă ghenele de gunoi este strict interzisă și se sancționează cu amenzi de până la 3.000 de lei.
Această regulă, aplicabilă la nivel național, are scopul de a preveni poluarea vizuală, blocarea spațiilor publice și încălcarea normelor de mediu.
Din păcate, acest obicei este încă frecvent întâlnit în multe orașe din România.
Conform legii, doar firmele specializate de debarasare autorizate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului au dreptul legal de a colecta și transporta mobilierul vechi.
Regulă obligatorie pentru toată lumea. Amendă 3.000 de lei
În lipsa unei astfel de colaborări, întreaga responsabilitate legală aparține proprietarului bunurilor.
Tarifele pentru debarasarea legală a mobilei pornesc de la 400 de lei și pot ajunge până la 3.000 de lei, în funcție de dificultatea operațiunii, numărul de etaje, existența liftului sau distanța de transport.
O altă opțiune legală și eficientă o reprezintă serviciile companiilor locale de salubritate. În funcție de oraș, acestea pot ridica mobilierul voluminos contra cost. De exemplu, preluarea unei canapele poate ajunge la 200 de lei.
Respectarea acestor reguli este esențială nu doar pentru a evita amenzile, ci și pentru a contribui la menținerea curățeniei orașelor și la protejarea mediului.