- Publicat de: ePitești
- 18-08-2021, ora 12:54
- Știri
Câştigătorul marelui premiu la Loto 6/49 şi-a ridicat astăzi câştigul
În cursul zilei de astăzi, 18 august a.c., s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 august 2021, în valoare de 4.434.971,20 lei (peste 902.000 de euro).
Citiți și: Cine este noul milionar în euro și de unde vine! Ce numere a pus pentru a câștiga„Câștigătorul este dintr-o localitate din județul Botoșani, are în jur de 55 de ani și se consideră un om simplu și credincios și este un familist convins.
După cum ne-a declarat, joacă constant la Loto 6/49, de peste 20 de ani, aceleași numere, acestea având semnificație personală. Chiar dacă de-a lungul anilor a câștigat doar premii mici, ne-a mărturisit că a fost convins că, la un moment dat, perseverență îi va fi răsplătită.
Citiți și: Cine este milionarul de la Loto! Poveste incredibilă: „Nu suntem obișnuiți cu banii”
Ne-a povestit că joi, pe 12 august a.c., nu a reușit să ajungă la timp acasă pentru a urmări în direct tragerile loto, așa cum obișnuiește, și că a aflat care au fost numerele câștigătoare la jocul preferat și faptul că este marele câștigător la Loto 6/49, în aceeași seară, de la o rudă apropiată care urmărise emisiunea Românii au Noroc. Ne-a declarat că va continua să joace ca și până acum, atât la Loto 6/49 cât și la Loto 5/40 și Pronosport, și că speră să mai câștige premii mari.
Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea”, a transmis biroul de comunicare al Loteriei.
(Foto: descriptiv)