263 X 587 CUMPANA 1

Avertisment dur al șefului Dacia, Mihai Bordeanu: ,,Renault și Ford Otosan pot produce și în altă țară”

Avertisment dur al șefului

Un nou semnal de alarmă vine din industria auto românească. Mihai Bordeanu, managing director Dacia pentru Europa de Sud-Est și șeful activităților companiei în România, avertizează că scăderea competitivității țării poate avea consecințe directe asupra producției auto și a locurilor de muncă.

Declarațiile au fost făcute la o conferință organizată de Concordia, în cadrul căreia a fost prezentat Manifestul pentru Arhitectura Economică a României, conform economica.net.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

Bordeanu atrage atenția că producătorii auto au posibilitatea de a compara permanent costurile și condițiile de producție din mai multe țări. În cazul României, prețurile energiei reprezintă una dintre principalele probleme.

„Nu putem să dublăm prețurile mașinilor”, a explicat șeful Dacia, referindu-se la creșterea costurilor de producție.

Potrivit acestuia, industria auto din România are o importanță majoră pentru economie, cu aproximativ 200.000 de angajați și o contribuție semnificativă la economia națională. România se află, de asemenea, printre principalii producători de automobile din Europa.

Problema competitivității este însă tot mai vizibilă. Un exemplu este noul Dacia Striker, care este produs în Turcia, în timp ce viitorul model electric Spring este destinat producției în Slovenia. Decizia privind Striker a fost explicată anterior de conducerea Dacia ca fiind una economică și legată de capacitatea uzinelor.

Pentru Mioveni, miza este cu atât mai importantă cu cât, în acest moment, nu există confirmarea că următoarele generații Duster și Bigster vor fi produse aici. Mihai Bordeanu a afirmat recent că, până când România nu își clarifică problemele de competitivitate, nu sunt așteptate noi proiecte de producție la Mioveni.

Șeful Dacia a avertizat inclusiv asupra posibilității ca România să piardă o parte importantă din activitatea industriei auto dacă problemele nu sunt rezolvate.

„Renault sau Ford Otosan pot produce mașini în România sau în altă parte”, a transmis Bordeanu, subliniind astfel presiunea existentă asupra producătorilor care își pot compara costurile și condițiile de producție la nivel internațional.

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222

În opinia sa, România trebuie să treacă de la discuții la măsuri concrete pentru îmbunătățirea competitivității. Printre problemele semnalate se află costurile energiei, dar și necesitatea unor investiții și a unui cadru economic mai predictibil.

Avertisment dur al șefului Dacia: ”Renault și Ford Otosan pot produce și în altă țară”

Mesajul vine într-un moment sensibil pentru uzina Dacia de la Mioveni. Grupul Renault a anunțat deja că noile proiecte Dacia sunt repartizate și altor uzine, iar conducerea companiei a transmis că performanța și competitivitatea fabricii din Argeș vor conta în deciziile privind viitoarele modele.

În cadrul aceluiași eveniment, Concordia a prezentat un plan în 10 puncte pentru creșterea competitivității economiei românești. Printre propuneri se numără un Pact Național pentru Competitivitate, alegerea unor sectoare strategice, dezvoltarea unei bănci naționale de proiecte, digitalizarea IMM-urilor, investiții în cercetare și inovare și o politică industrială actualizată.

Pentru Argeș, evoluția este urmărită cu atenție, deoarece uzina Dacia de la Mioveni și întreaga rețea de furnizori reprezintă unul dintre cele mai importante motoare economice ale județului.

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece