Automobile Dacia a înregistrat în acest an o coborâre accentuată în topul celor mai valoroase 100 de companii din România realizat de „Ziarul Financiar”.
Dacia ocupă locul 6 în topul celor mai valoroase companii întocmit de „Ziarul Financiar” şi lansat astăzi, cu 4 poziţii mai jos decât în 2013. Conform analizei publicaţiei menţionate, Dacia este evaluată la 1.776.000.000 de euro în acest an.
Petrom, Romgaz, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica şi Orange conduc topul, fiind evaluate la aproape 16.000.000.000 de euro. Nicio companie nu a reuşit să ameninţe poziţia de lider deţinută de Petrom, aceasta fiind evaluată la 5.490.000.000 de euro în 2014, în uşoară scădere faţă de 2013.
În ediţia din acest an, firmele din top 100 au fost evaluate la 55.000.000.000 de euro, cu aproape 5.000.000.000 de euro mai mult faţă de 2013.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)









