Funcționari influenți, la uzina Dacia. În zilele de 6 și 7 mai 2019, Argeșul va găzdui reuniunea atașaților pe industrie din ministerele economiei din țările membre ale Uniunii Europene.
Cu acest prilej, pe 6 mai delegațiile străine vor vizita Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești și uzina Automobile Dacia din Mioveni.
Reuniunea face parte din programul celor șase luni (1 ianuarie-30 iunie 2019) în care România exercită primul său mandat la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Cu aceeași ocazie, în luna martie județul Argeș a fost gazda reuniunii directorilor în domeniul managementului chimicalelor din ministerele mediului ale unor țări membre UE (Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Marea Britanie și România) și a directorilor de la Agenția Europeană pentru Produse Chimice și de la Comisia Europeană.












