Modele Dacia vizate de clienți americani!
O declarație comună semnată de Statele Unite și Uniunea Europeană ar putea deschide un capitol istoric pentru industria auto.
Documentul prevede recunoașterea reciprocă a standardelor de emisii și siguranță dintre cele două regiuni, ceea ce ar permite ca mașinile produse în Europa să fie vândute în SUA fără omologări suplimentare – și invers.
Pentru constructorii europeni, vestea ar putea însemna o oportunitate uriașă, iar printre cei direct avantajați se numără și Dacia.
Modele Dacia vizate de clienți americani!
Teoretic, modelele Duster și viitorul Bigster ar putea fi comercializate peste ocean, dacă grupul Renault va decide să caute dealeri americani dispuși să le introducă pe piață, conform profit.ro.
Până acum, barierele legislative și diferențele de standarde au blocat accesul unor mărci mai accesibile în SUA.
Noua înțelegere ar putea schimba radical regulile jocului, făcând din Dacia o potențială surpriză pe piața auto americană, dominată de SUV-uri și pickup-uri.
Rămâne de văzut dacă declarația va fi urmată de o legislație concretă, dar experții susțin că, dacă măsura intră în vigoare, Dacia ar putea scrie istorie în SUA, unde modelele sale ar putea atrage clienții în căutarea unor SUV-uri simple și accesibile ca preț.












