Eurial 930 x 122

cornel ionica

SEPARAȚI APELE, NU URCAȚI ÎN TRIBUNA MICULUI „DICTATOR”!

Separați apele, nu urcați în tribuna micului „dictator”! În puținele zile în care a avut atribuții de primar, viceprimarul Sorin Apostoliceanu a luat o hotărâre de bun simț: nu va mai fi tribună oficială la Simfonia Lalelelor. Nimic spectaculos, doar o decizie decentă, firească. Opinia publică a salutat anunțul.

Citiți și: Exclusiv | Pitești: Sfârșit de drum pentru un politician controversat

Revenit la Primărie după suspendare, parcă din ranchiună, obișnuit să aibă dreptate în toate, fără a suporta și alte puncte de vedere, Cornel Ionică a întors decizia lui Apostoliceanu: ba vom face tribună!

Dacă aș fi politician din opoziție, nu aș urca în ruptul capului în tribuna micului „dictator”. Aș rămâne cu oamenii simpli, ca un om simplu.

Citiți și: Petrecerea continuă! Show de senzație în Lunca Argeșului

O fotografie de grup cu puterea și opoziția în aceeași tribună ceaușistoidă ar fi, măcar ca imagine, catastrofală pentru opoziție. Și când spun opoziție, mă refer și la PSD-iștii care nu îl mai suportă pe micul „dictator”.

Separați apele, domnilor! Lăsați-l pe el în plata Domnului, în tribună, cu domnul Tăriceanu, cu micul „adormit” din Primărie și cu alți tovarăși și tovarășe din Pitești și Capitală, iar dumneavoastră stați printre oamenii simpli, ca niște oameni simpli!

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3