930X122 MAIA

amenzi

INCONȘTIENȚĂ PE STRĂZILE DIN CÂMPULUNG

 

Citiți și: Viața la bloc: Mai bine amendați decât să respecte legea: ,,E prea scump!”

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 309 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 28 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Citiți și: Iarna la volan: Regulile pe care dacă le încalci, pierzi talonul!

Viteză excesivă

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 27 de ani, din același municipiu, care conducea un autoturism pe str. Traian de pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 129 km/h.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1.305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

Polițiștii din cadrul aceluiași birou au depistat și un bărbat de 32 de ani, din același municipiu, care conducea un autoturism pe str. Șoseaua Națională de pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 124 km/h.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1.305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

 

Conducea fără drept

Inconștiență n-a fost însă doar în Câmpulung. Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni au depistat un bărbat de 50 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe DJ 702C, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

 

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90