Kaia 930 x 120

amenzi

Inconștienți scăpați de sub control, pe DN73 Pitești-Câmpulung

În ziua de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, ocazie cu care, pe DN 73, pe raza localităţilor Mihăeşti, Schitu Goleşti şi Stâlpeni, au fost depistaţi 12 conducători auto care au depăşit regimul legal de viteză, cu mai mult de 50 km/h faţă de limita de viteză de pe sectorul de drum unde a fost constatată abaterea. Totodată, au fost depistați și doi conducători auto care se aflau sub influența alcoolului, iar unul dintre cei doi avea o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Citiți și: Viața la bloc: Mai bine amendați decât să respecte legea: ,,E prea scump!”

„Polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 138 km/h.
De asemenea, polițiștii au depistat și un bărbat de 54 de ani, din Mihăeşti, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localităţii de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 126 km/h.
Totodată, poliţiştii rutieri au depistat și un bărbat de 61 de ani, din municipiul Constanța, județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Țițești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 125 km/h.
Toți conducătorii auto au fost sancționați contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.305 lei fiecare, fiind luată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”, precizează IPJ Argeș

 

Citiți și: Iarna la volan: Regulile pe care dacă le încalci, pierzi talonul!

Tot în ziua de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 30 de ani, din Schitu Goleşti, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
De asemenea, permisul de conducere al acestuia a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Foto: descriptiv (Facebook Politia Roamana )

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3