Este tânăr, ambițios și are un talent excepțional la desen. Desenează de mic copil, talent pe care l-a moștenit de la tatăl său. Fernando Alexandru Diaconu are 20 de ani și este din Pitești. Absolvent al Liceului de Artă “Dinu Lipatti”, secția grafică, Alexandru este acum student în anul I la Universitatea Pitești, specialitatea Jurnalism.

”Ce îmi doresc să fac din desen este un moment care să dureze o viață!”

Ce simți atunci când desenezi?

-M-am născut, am crescut și am copilărit în Pitești. Ce îmi doresc să fac din desen este un moment care să dureze o viață! Am descoperit desenul în primii ani ai vieții, însă nu am crezut că va fi o pasiune fără margini. La început desenul era pentru mine nu mai mult decât un hobby, însă acum reprezintă modul meu de a transmite un mesaj, de a mă elibera de apăsarea unei stări, însă poate fi și un mod foarte plăcut de a mă relaxa. De câțiva ani desenez doar noaptea, pentru că atunci simt că mă pot concentra cel mai bine. Lucrez de multe ori până dimineața, mereu cu cel puțin două căni cu cafea lângă mine, ascultând întotdeauna un playlist format din 150 de melodii. E greu de spus, dar văd că nu mă mai pot opri! De multe ori mă simt ca un șofer care nu are voie să adoarmă în timp ce conduce. Atunci când desenez devin imun la somn, îmi place să mă pierd în detalii, să alunec între imaginație și realitate.

Spune-ne câteva lucruri despre tine!

-Ascult muzică și beau mereu cafea atunci când desenez; sunt ambidextru; desenez doar noaptea; nu am niciun ceas în cameră, pentru că aș simți că sunt presat de timp; am moștenit de la tatăl meu talentul pentru desen; am doar 5 desene de care sunt mulțumit; a existat un moment în care nu am dormit două zile ca să desenez!

„Tata a fost prima persoană care a văzut în mine talentul pentru desen”

De la câți ani ai început să desenezi?

-Începutul este foarte vag… Primele amintiri legate de ceea ce înseamnă desen sunt câteva episoade cu tatăl meu desenând. De la el am moștenit plăcerea pentru desen. Când eram copil obișnuiam să mă uit la el cum desenează, mai apoi am încercat să și copiez ceea ce face. El a fost prima persoană care a văzut în mine talentul pentru desen, iar în anii care au urmat am continuat să desenez cu el.

La început ce desenai?

-Desenele pe care le făceam când eram copil erau probabil mult mai libere decât cele pe care le fac acum. Acum “libertatea” lucrărilor mele este intermediată de tehnica și de cunoștințele pe care le-am căpătat de-a lungul timpului. Probabil primele desene ale mele erau abstracte, îmi amintesc doar niște pete imense de culoare pe suprafețe destul de mici. O bună parte a copilăriei am petrecut-o la țară, așa că multe desene reprezentau diferite animale, în tot felul de ipostaze, cât mai hazlii și foarte colorate. Apoi, pe la 12-13 ani, am descoperit portretul și plăcerea de a desena oameni. Desenam după poze, iar spre sfârșitul clasei a 8-a, după colegii din clasă și diverse persoane pe care le întâlneam întâmplător în parc sau pe stradă și care mi se păreau interesante. Am avut ocazia să vizitez din întâmplare Liceul de Artă și mi s-a părut un loc extrem de interesant, din care simțeam că fac parte. Mi-am continuat studiile la “Dinu Lipatti”, la secția de grafică, acolo unde am redescoperit cu ajutorul profesorului meu tot ceea ce înseamnă desen.

„Am găsit o manieră de lucru care să mă reprezinte”

Cât de ușor sau greu este să-ți găsești propriul stil?

-Să îți găsești un stil este extrem de greu și nu pot spune că am ajuns încă acolo, însă pot afirma că am găsit o manieră de lucru care să mă reprezinte. După 4 ani de liceu am învățat multe tehnici de grafică, de rezolvare a unei lucrări, iar după tot acest timp pot spune că am găsit o manieră de lucru prin care pot face un desen care să fie recunoscut de colegii mei sau de profesorul meu fără să mai fiu nevoit să mă semnez.

Profesorul tău de desen a lucrat intensiv cu tine, a văzut un mare potențial în persoana ta?

-Da! Profesorul meu de desen, Eduard Fleancu, m-a ajutat să-mi îndeplinesc un vis. M-a învățat să desenez, m-a învățat ce înseamnă un desen bun, care să aibă valoare artistică. El este una dintre persoanele care a crezut în mine și în ceea ce fac. M-a ajutat să evoluez, m-a susținut în momentele în care nu am crezut în mine și în care am avut îndoieli asupra lucrărilor mele. Nu a ezitat, însă, niciodată să-mi spună că greșesc atunci când am făcut-o. Asta m-a ajutat enorm!

Au fost expuse picturile tale la vreo expoziție?

-Da. Am avut diverse expoziții de grup atât în Pitești, cât și în alte orașe, iar cea mai semnificativă expoziție a fost aceea a lucrărilor de atestat pe care am avut-o împreună cu colegii mei la sfârșitul clasei a XII-a.

“Nu am căutat niciodată atingerea unei perfecțiuni estetice”

Care e stilul de desen care te reprezintă? De ce pictezi anume acest stil, te regăsești în el?

-Aici este mult de discutat… La început, în primii ani ai copilăriei, desenam și pictam elemente abstracte, fără logică sau un mesaj. Apoi am descoperit figurativul și am folosit semnele grafice ca mod de a transmite diverse mesaje. În liceu mi-am dat seama că sunt o persoană dominată de epic, iar fiecare desen al meu ajunsese la vremea respectivă, ca și acum, să transmită un mesaj. Mesajele care apar în lucrările mele vin din experiențele trăite și din ceea ce se întâmplă în jurul meu. Trăirile pe care le am sunt de lungă durată, uneori reprezintă acumulări în timp, așa că niciodată nu am vrut să reprezint grafic aceste mesaje, trăiri. Doar datorită unei “dexterități” mesajul pe care vreau să îl reprezint trebuie să aibă mereu aceeași putere și amploare ca acele lucruri trăite. Am încercat să nu mă las niciodată dominat de partea vizuală, estetică, nu am căutat niciodată atingerea unei perfecțiuni estetice. Ceea ce am căutat mereu a fost ca impactul pe care îl creez în desenele mele să fie la fel de puternic precum ceea ce am simțit în momentul în care am desenat. Am realizat că multe piese de teatru sau filme sunt făcute după viață, după trăirile și destinul unui om, iar faptul acesta m-a făcut să reprezint grafic diferite momente ale propriei mele existențe. Fiecare lucrare pornește de la personaje reale, care urmează un scenariu fantasmatic, deschis interpretărilor, uneori enigmatic. Da, mă regăsesc în acest stil, nu neapărat datorită tehnicii, cât mai ales datorită subiectului. Subiectele pe care le-am ales, cum am spus mai sus, au legătură cu mine, cu ceea ce se întâmplă în jurul meu. Tot ceea ce am trăit sau voi trăi în continuare sunt acumulări în timp, reprezentate de tehnică.

Faci meditații?

-Da, de aproape un an fac meditații în București cu un profesor universitar de la UNARTE, pentru a mă dezvolta în continuare.

Vrei să urmezi și o facultate de arte? De ce ai ales să faci jurnalism?

-În continuare vreau să urmez Facultatea de Arte din București, acolo unde voi continua ceea ce am început aici. În prezent sunt student la Universitatea din Pitești, secția Jurnalism, facultate pe care o voi continua cu plăcere după ce voi termina studiile în București. Motivul pentru care am optat pentru Jurnalism este acela că mereu am fost dornic să încerc și alte lucruri. Majoritatea consideră “artiștii” ca fiind diferiți față de ceilalți… Eu încă nu mă consider artist și, de asemenea, simt că fac parte din publicul larg. Prin urmare, jurnalismul mi s-a părut o alegere diferită, nouă și foarte interesantă, care m-a ajutat să descopăr lucruri despre care habar n-aveam că există. Pot spune că a fost o alegere potrivită, însă visul meu este să rămân pe partea plastică, a graficii.

Îți doresc multă baftă pe viitor și îți mulțumesc pentru interviu!

-Mulțumesc!

• Distribuie:
• Distribuie
•