930×122 CAPRA 5

jandarmeria argeș

Jandarmeria Argeş, la bilanţ: 21.000 de misiuni, 5.400 de amenzi şi 340 de infractori prinşi

Jandarmeria Argeş a prezentat astăzi bilanţul misiunilor realizate pe parcursul anului 2020. Au fost executate peste 21.000 de misiuni privind asigurarea ordinii publice, transport de  corespondență clasificată și transporturi speciale (de bunuri și valori), precum şi acţiuni în cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică.

Citiți și: Meci internațional la Mioveni. S-au luat măsuri speciale

Activitatea s-a desfăşurat în cadru restrâns, cu respectarea normelor sanitare, în prezenţa prefectului judeţului Argeș şi a şefilor structurilor M.A.I. cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor și reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române în sistem videoconferință.

Iată câteva dintre datele pe care inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș, colonel dr. Lupescu Gheorghe, le-a prezentat în cadrul activităţii de evaluare care s-a desfășurat la sediul unității.

Citiți și: Argeș. Șef nou la Jandarmerie!

„Rezultatele multitudinii de misiuni pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 337 de infracțiuni atât de către patrulele de jandarmi, cât și de către patrulele mixte, în cooperare cu polițiști, 340 de persoane fiind identificate ca autori ai acestor fapte de natură penală.

În același interval de referință, jandarmii au aplicat peste 5400 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 2.300.000 de lei, iar nu mai puțin de 440 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare au fost executate în mod corespunzător.

La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii argeșeni au intervenit în mai mult de 2.500 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfăşurate peste 120 activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării jocurilor şi competiţiilor sportive.

Și în 2021 Jandarmeria Argeș va continua sa furnizeze servicii de siguranță a cetățeanului și va depune eforturi majore de îndeplinire a atribuțiilor legale la un nivel înalt”, a transmis IJJ Argeş.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90