930X122 MAIA

jandarmeria argeș

JANDARMII ARGEŞENI ŞI-AU ANUNŢAT PREZENŢA LÂNGĂ BISERICI ŞI ÎN ALTE ZONE-CHEIE DIN JUDEŢ

În acest sfârşit de săptămână, peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș vor fi zilnic la datorie, acționând în cooperare cu poliţiştii argeșeni, dar și cu celelalte instituții abilitate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic. De asemenea tot în această perioadă vor avea loc mai multe evenimente la care o să asigurăm măsuri de ordine publică.

Citiți și: Ce se întâmplă în județ: Jandarmeria, mesaj de ultim moment: Aproape 1000 de sancțiuni

Jandarmii vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestației religioase cu ocazia sărbătorii ”Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României” care se va desfășura în ziua de luni, 30 noiembrie, a.c..

Pentru prevenirea incidentelor în zona montană sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii montani de la posturile Arefu și Rucăr alături de Serviciul Public Salvamont recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:

Citiți și: Meci internațional la Mioveni. S-au luat măsuri speciale

– înainte de a pleca în zona montană, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, stării vremii, condiţiilor climatice locale;

– să aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru sezonul rece (anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată etc.);

– să plecați pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

– să folosiţi numai drumurile deschise circulației, traseele marcate și să urmăriţi marcajele de pe traseu;

– să apelaţi cu încredere la jandarmii montani şi salvamontiști, să respectaţi indicaţiile acestora specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate;

– să respectați măsurile de protecție individuală pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

555 X 222 CAPRA
570×90 MAIA