263×587.jpg La COCOS

BIBLIILE DIN SĂLILE DE JUDECATĂ, SCHIMBATE

Bibliile din sălile de judecată, schimbate. Patriarhia Română a notificat Ministerului Justiției intenția de a oferi gratuit fiecărei instanțe de judecată din România (în funcție de numărul sălilor de judecată) exemplare din “Biblia – ediția omagială 100 de ani de la Marea Unire”, necesare pentru buna desfășurare a actului de justiție.

“Dată fiind importanța pe care practica depunerii jurământului o are în materie procedurală (civilă și penală), ținând cont de reglementarea legală în codurile de procedură a existenței în sălile de judecată a Bibliei (Sfintei Scripturi) și având în vedere faptul că anumite exemplare ale Bibliei care se găsesc în prezent în sălile de judecată ale instanțelor sunt deteriorate (întrebuințarea acestora făcându-se cu dificultate), Ministerul Justiției a sprijinit demersul Patriarhiei Române, notificând instanțele de judecată”, informează ministerul condus de Tudorel Toader.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

Exemplarele vor fi transmise în perioada următoare către fiecare instanță de judecată (pentru fiecare sală de judecată), cu proces verbal de predare-primire, prin intermediul serviciului distribuție al Tipografiei Cărților Bisericești a Patriarhiei Române. (Foto: Sală de judecată de la Curtea de Apel Pitești) 

570×90 MAIA
imm 263×587