New Profesional Consult 930 x 122

coruptie

POLIȚIȘTI DIN ARGEȘ, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ PENTRU CORUPȚIE

Direcția Generală Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Argeș a finalizat cercetările, iar procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a cinci inculpați, dintre care doi agenți de poliție, pentru infracțiuni de corupție.

Citiți și: News ALERT: Primar reținut, ACUM!

Primul dintre ei este un agent de poliție de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Argeș, față de care au fost dispuse inițial măsuri preventive de reținere/arest la domiciliu/control judiciar și care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, trafic de influenţă şi folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

„Cel de-al doilea agent de poliție, din I.P.J. Argeș, față de care au fost dispuse inițial măsuri preventive de reținere/arestare preventivă/arest la domiciliu și control judiciar, a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de trafic de influență”, informează DGA.

Citiți și: A mințit că este polițist și i-a cerut unei persoane 23.000 de euro

Au mai fost trimiși în judecată un instructor auto pentru două infracțiuni de complicitate la trafic de influență și alte două persoane fără calitate specială pentru dare de mită și, respectiv, cumpărare de influență.

„1.600 de lei pentru a-i facilita înmatricularea unui autovehicul adus din Anglia”

Procurorul desemnat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un alt inculpat, mandatar al unei societăți comerciale, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru dare de mită.

„În fapt, din cercetări s-a stabilit că inculpatul agent de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș a primit de la unul dintre inculpații fără calitate specială suma de 1.600 de lei în scopul de a-i facilita înmatricularea unui autovehicul adus din Anglia.

De asemenea, a primit prioritar actele de înmatriculare a unor autovehicule aparținând unei societăți comerciale, al cărui mandatar era inculpatul cu care s-a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției și, în schimbul acestui serviciu, a acceptat să alimenteze cu carburant autoturismul personal în contul respectivei societăți.

În continuarea activității infracționale, acesta a promis inculpatului instructor auto că își va folosi influența pe lângă examinatorii auto pentru promovarea probei practice de obținere a permisului de conducere de către o persoană și a pretins și primit favoruri de natură sexuală de la o candidată programată să susțină proba practică pentru obținerea permisului auto, promiţându-i că, dacă va fi selectată pe lista candidaţilor examinaţi de el, îi va alege un traseu mai uşor”, precizează DGA.

Din cercetări a rezultat că agentul de poliție din I.P.J. Argeș ar fi pretins suma totală de 500 de lei, din care a și primit 300 de lei de la cel de-al doilea inculpat fără calitate specială și de la o altă persoană, în schimbul promisiunii că-și va folosi influența în vederea admiterii inspecției RAR pentru două autovehicule.

Rolul instructorului auto în acestă poveste este acela că l-a recomandat pe agentul de poliție din I.P.J. Argeș cu precizarea că, în schimbul unei sume de bani, își va folosi influența asupra funcționarilor RAR. Totodată, a promis în numele inculpatului agent de poliție din S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș că îşi va folosi influenţa asupra examinatorilor auto în scopul promovării de către o persoană a probei practice de obţinere a permisului auto. Suma primită în schimbul acestei promisiuni i-a înmânat-o, ulterior, polițistului.

Descinderile în acest caz au avut loc pe 29 octombrie 2018, atunci când lucrătorii de poliţie judiciară din D.G.A. – Structura Centrală şi S.J.A. Argeș, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, cu sprijinul Jandarmeriei Argeş, au făcut mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele suspecților, la sediile unor societăţi comerciale şi la sediul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeş şi au pus în executare un număr de șase mandate de aducere.

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90